Arhive etichete: stil-birou

Puloverele chic si calduroase care dau tonul modei F/W 2019

Desi suntem abia la jumatatea sezonului de tranzitie, temperaturile din ce in ce mai scazute ne permit sa aruncam o privire asupra puloverelor calduroase care vor monopoliza moda finalului de an. Modelele asimetrice, multicolore sau cu maneci bufante sunt doar cateva dintre tendintele momentului, iar designeri ca Loewe, Victoria Beckham, Ulla Johnson, Chloe sau Prada ne exemplifica cele mai chic moduri in care le putem purta.

Puloverul asimetric. Un model care avantajeaza in special femeile inalte, puloverul sau cardiganul cu terminatie asimetrica poate fi purtat intr-un look urban, dar si in crearea unui stil office.

De cele mai multe ori intr-un croi drept si lung, acesta poate compune un duo minunat alaturi de o pereche de pantaloni skinny sau o fusta creion. Si pentru ca inca ne mai putem bucura de estetica zilelor de toamna, puloverele in nuante de galben, oranj, kaki sau caramiziu se vor plia perfect pe stilul sezonului.

pulover-asimetric  pulover-asimetric

pulover-asimetric  cardigan-asimetric-sense

Puloverul cu maneci oversized. O tinuta casual sau eleganta are nevoie de un singur element statement pentru a o transforma intr-o carte de vizita a trendurilor 2019. Iar in acest sezon, puloverul cu maneci sau umeri supradimensionati, potrivit in special femeilor cu o silueta triunghi, este una dintre piesele must-have pentru o astfel de tinuta.

Pentru a echilibra estetic o tinuta creata cu ajutorul puloverului cu maneci oversized, putem miza pe o fusta in A sau pe un pantalon usor evazat, accentuarea taliei fiind o conditie necesara. Putem face acest lucru printr-o accesorizare cu o centura contrastanta, dar si prin alegerea unui pulover scurt.

pulover-maneci-oversized  pulover-maneci-oversized

pulover-maneci-oversized  pulover-maneci-oversized

Puloverul multicolor. Culori calde, reci, sau un echilibru intre nuantele acestora? Indiferent de preferinte si de context, designerii ne propun numeroase modele de pulovere colorate, perfecte pentru a anima o tinuta de serviciu, dar si un outfit casual de zi.

Urmand exemplul propus de Ulla Johnson, putem opta pentru un model cu dungi verticale in nuante de albastru, cromatica permitandu-ne sa asortam cu un pantalon drept intr-una dintre culorile imprimeului pentru un stil de birou modern si relaxat. Culorile calde ca oranjul sau galbenul pot fi usor de purtat intr-un outfit urban, mai ales daca alegem un pantalon reiat, iar imprimeul in dungi ne atrage atentia asupra avantajelor aduse: dungile verticale vor crea imaginea unei siluete mai inalte, in timp ce dungile orizontale vor avantaja siluetele androgine.

pulover-multicolor  pulover-multicolor

pulover-multicolor  pulover-multicolor-sense

Puloverul pe corp. In ultimii ani, moda s-a jucat cu volumele dupa bunul plac. Sezonul toamna-iarna 2019 ne reaminteste, insa, de modurile in care un pulover pe corp poate schita look-uri feminine indragite de iubitoarele unui stil clasic, dar si a unui stil modern.

Victoria Beckham propune pulovere scurte cu decolteu la baza gatului pe care sa le purtam peste camasi cu guler amplu, in timp ce Prada ne demonstreaza ca o camasa office va arata la fel de bine si purtata sub un pulover cu decolteu adanc in V. Ambele modele pot fi puse in valoare de fuste midi colorate sau florale, pantofii stabilind directia stilistica: stiletto pentru un look business, cizme peste genunchi pentru un outfit elegant, sau pantofi masculini pentru o tinuta statement.

pulover-mulat  pulover-mulat

pulover-mulat-sense  pulover-mulat-sense

Puloverul cu torsade. Pentru fiecare sezon rece, designerii propun noi si noi modele de pulovere. Un model care nu lipseste din nicio prezentare insa este clasicul pulover cu torsade. Avem unda verde in acest final de an spre puloverele cu decolteu la baza gatului sau cu guler inalt, cu maneci cazute sau oversized si o paleta de culori extrem de permisibila.

Un lucru de care trebuie sa tinem cont atunci cand alegem un astfel de pulover este ca modelul atrage dupa sine un croi amplu care va arata bine mai ales langa o fusta creion sau scurta, sau langa un pantalon skinny. Daca preferam o fusta midi in A, atunci puloverul cu un croi amplu va pastra un stil chic si modern daca il purtam cu terminatia sub betelia fustei.

pulover-torsade  pulover-torsade

pulover-torsade-sense  pulover-torsade-sense

Cum purtam in sezonul cald piesele preferate din denim

Reprezentand initial piese si tinute casual de zi, denimul a devenit rapid un simbol al celor mai moderne tinute, usor de integrat in diverse stiluri si la fel de usor de accesorizat.

Atunci cand alegem un outfit din denim, fie ca este vorba despre o salopeta moderna sau despre o rochie midi, accesoriile in nuante deschise de maro devin detaliile necesare pentru un look chic in tendinte.

Salopetele purtate ca un outfit in sine sau peste bluze sau tricouri vor accentua  silueta daca optam pentru o curea de talie maro. Gentile si pantofii pe care mizam pentru intregirea tinutei pot urma aceeasi directie cromatica, efectul stilistic fiind sporit daca alegem piese din denim albastru si accesorii maro din piele intoarsa.

salopeta-denim  salopeta-denim

rochie-denim  denim-2019

Blugii si fustele din denim in nuante deschise de albastru sunt ideale pentru sezonul cald, iar in acest an vom purta mai ales jeansi drepti, bootcut sau evazati si fuste in A cu talie inalta.

Chiar daca dorim sa le introducem intr-un stil casual de birou sau intr-o tinuta de zi, acestea vor crea un look perfect incadrat in ultimele trenduri daca le vom purta cu bluze albe sau bej cu imprimeuri in culori deschise.

blugi-albastru-deschis  blugi-albastru-deschis

blugi-albastru-deschis  fusta-blug

bluza-buline-sense  bluza-dungi-sense

Una dintre cele mai iubite combinatii ale sezoanelor de tranzitie, dar si ale sezonului cald, rochia vaporoasa purtata cu o jacheta din denim va ajuta toate iubitoarele de moda sa obtina un stil casual si modern.

Daca alegem o jacheta din denim albastru deschis, atunci rochia alba cu print floral sau rochiile in culori deschise vor fi cele mai potrivite alegeri. Putem opta in acest sezon pe rochii midi cu print floral, pe rochii cu dungi multicolore si, in functie de stilul pe care dorim sa il obtinem, pe unul dintre modelele in tendinte: o jacheta scurta, clasica, ce va avantaja mai ales siluetele petite si va crea un outfit effortless chic, sau un croi lung, oversized, potrivit mai ales femeilor cu o silueta inalta, adepte ale unui stil normcore, in tendinte.

rochie-flori-jacheta-denim  rochie-flori-jacheta-denim

rochie-colorata-jacheta-denim  rochie-flori-jacheta-denim

rochie-colorata-dungi-sense  geaca-denim-sense

Indiferent de modelul preferat de jeansi, acestia vor crea un outfit feminin, in acord cu ultimele trenduri, daca ii vom purta cu un sacou colorat.

Daca alegem o pereche de jeansi albastru deschis, atunci un sacou alb, bej sau roz pal este optiunea ideala pentru un completarea tinutei. Un sacou fuchsia sau intr-o alta culoare aprinsa va completa un look la fel de modern alaturi de o pereche de jeansi albastru inchis sau negri, iar cea de-a treia piesa va decide contextul in care putem afisa look-ul creat: o bluza eleganta pentru o iesire de seara, sau un tricou alb simplu pentru un outfit relaxat.

sacou-roz-deschis  sacou-fuchsia

sacou-dungi  sacou-roz

sacou-alb-flori-sense  sacou-roz-sense

Sezonul primavara-vara apartine fara niciun dubiu camasilor albe. Piese usor de purtat atat intr-un outfit business, de serviciu, cat si intr-o tinuta casual de zi sau intr-un outfit de seara, compun un look modern si corect cu orice piesa din denim.

Fie ca alegem sa purtam camasa alba cu fuste mini sau midi, fie ca o purtam cu jeansi in orice croi si orice culoare, aceasta este o piesa care nu trebuie sa lipseasca din garderoba sezonului cald.

camasa-alba-fusta-denim  camasa-alba-blugi

camasa-laba-sense  camasa-alba-sense

 

5 moduri in care purtam imprimeurile preferate ale designerilor in 2019

Dupa o iarna in care paltoanele lungi, hainele oversized si gecile matlasate au dominat moda si stilurile personale, tendintele sezonului primavara-vara 2019 ne ofera acum posibilitatea de a alege dintre numeroasele modele de rochii in imprimeuri moderne, potrivite tuturor exigentelor stilistice.

Imprimeul abstract-geometric revine in trendurile lui 2019 prin prezentarile Givenchy sau Dennis Basso, prin rochii lungi cu printuri contrastante si croiuri potrivite iubitoarelor stilului clasic, dar si femeilor care doresc sa urmeze cele mai noi tendinte.

Givenchy accentueaza totodata o combinatie de culori pe care nu o putem ignora in acest an daca dorim sa includem elemente chic si glam in tinutele preferate: verde-albastru. Pentru a pastra o linie clasica potrivita atat unui look de zi, casual, cat si unui outfit office sau de seara, rochiile cu print alb-negru sunt printre cele mai potrivite optiuni. In acest an, putem profita de noile repere stilistice prin completarea tinutelor in alb-negru cu genti, pantofi, esarfe sau jachete intr-o nuanta aprinsa de rosu.

rochie-imprimeu-geometric-givenchy  rochie-imprimeu-geometric-givenchy

rochie-imprimeu-geometric  rochie-imprimeu-sense

Un mod prin care ne putem prezenta fara cuvinte pasiunea pentru moda, trenduri, dar si preferinta pentru un stil cat mai personalizat, este adoptarea look-urilor in doua sau mai multe imprimeuri.

Daca in urma cu multi ani, una dintre regulile de baza ale modei era pastrarea unui singur print si a maximum trei culori intr-o tinuta, designerii au declasat acest must prin tinute in imprimeuri diferite, pe care putem miza in orice context.

Pentru un look office, de birou, putem alege costume in carouri pe care sa le purtam cu o camasa polka dots, in timp ce o tinuta de zi poate fi compusa usor dintr-un top in dungi si o fusta florala sau in buline.

imprimeu-carouri-polka  imprimeuri-2019

costum-carouri-polka  rochie-imprimeu

Una dintre cele mai usoare modalitati de a crea un look elegant, feminin si in acord cu moda sezonului primavara-vara, este alegerea imprimeurilor contrastante. Dennis Basso si Oscar de la Renta ne prezinta pentru acest an rochii maxi albe cu un print rosu aprins sau negru.

O astfel de rochie poate fi usor asortata cu genti si pantofi in culoarea imprimeului, croiul fiind cel care defineste cel mai potrivit context: un model cu bretele si talie empire, care va avantaja femeile cu o silueta petite, va fi potrivit mai ales pentru iesirile de zi, un croi cu decolteu adanc va fi ideal pentru evenimente classy, iar o rochie cu un croi maxi, lejer, fara maneci, este o piesa ideala pentru un look relaxat de zi.

Daca dorim sa introducem acest trend si in tinutele de birou, atunci topurile in doua culori si cu un print floral pot fi cele mai potrivite optiuni, mai ales daca vom asorta cu un pantalon intr-una dintre cele doua culori.

rochie-flori-basso  rochie-flori-basso

rochie-flori-basso  bluza-flori-sense

Imprimeul floral a cunoscut numeroase transformari de-a lungul anilor, iar in 2019 s-a decis ca rochiile cu print floral multicolor vor fi cele mai feminine si mai chic piese vestimentare.

Bretelele inguste, suprapunerile in zona decolteului, slitul adanc, transparentele sau volane sunt cateva dintre reperele care vor accentua noda moderna a unui astfel de outfit, insa ceea ce va aduce astfel de rochii romantice in topul pieselor must-have este imprimeul multicolor.

rochie-lunga-flori  rochie-maxi-flori

rochie-midi-flori  rochie-flori

Imprimeul supradimensionat este o imagine a unui outfit glam si indraznet, iar nume precum Dolce&Gabbana, Andrew Gn sau Carolina Herrera ne exemplifica felul in care putem introduce acest trend in orice tip de tinuta.

Rochiile albe lungi cu un print oversized multicolor sunt ideale pentru evenimentele glam, cu atat mai mult daca alegem o centura aurie in talie, un model cu maneci bufante sau cu un print cu paiete.

Pentru un eveniment de zi, putem opta pentru o rochie cu imprimeuri supradimensionate, multicolore, in timp ce rochia midi cu bretele inguste este ideala pentru un stil casual, de zi.

rochie-alba-lunga  rochie-alba-lunga

rochie-lunga-imprimeu  rochie-imprimeu

 

Piesele office pe care mizam in acest sezon

In 2019, moda si noile standarde ale look-urilor de birou ne incurajeaza sa incercam diverse combinatii si sa indraznim sa purtam piese cat mai colorate, fara a uita, insa, de autenticitatea elegantei clasice.

Daca in anii anteriori culorile puternice erau asociate mai ales cu o tinuta de seara sau cu un outfit glam, stilistii ne sugereaza sa optam acum pentru piese intr-o culoare puternica. Cel mai usor de asortat, bluzele si camasile uni intr-o nuanta statement precum oranjul sau rozul pot compune un look office ideal alaturi de o fusta sau un pantalon negru clasic.

Daca optam pentru o camasa intr-o culoare mai subtila precum verdele deschis, una dintre nuantele de care putem profita la maximum in sezonul primavara-vara, atunci o fusta sau un pantalon alb sau bej poate contura corect un stil business chic.

bluza-oranj  camasa-verde

camasa-oranj  camasa-verdde-sense

Un simplu detaliu este de multe ori suficient pentru a schimba tonusul intregii tinute. Iar atunci cand ne indreptam atentia spre o piesa office chic, putem alege cu incredere un top drapat.

Fie ca mizam pe o culoare puternica, fie ca alegem o bluza, o camasa sau un pulover nude cu drapaje, va fi la fel de usor sa compunem o tinuta moderna cu o a doua piesa clasica, uni. De asemenea, un astfel de model va plusa prin volum in partea superioara a siluetei, iar modelul in tendinte va fi accentuat cu atat mai puternic de nota clasica, minimalista a unui pantalon tigareta uni.

bluza-drapata  bluza-drapaje

bluza-drapaje  bluza-drapaje-sense

Piesele care definesc stilul office clasic pot compune cele mai moderne tinute daca tinem cont de cromatica si de cateva detalii stilistice.

Astfel, fusta midi bleumarin va aduce o nota chic look-ului de birou daca alegem un model parte peste parte, cu nasturi contrastanti sau cu aplicatii discrete. Chiar daca alegem o astfel de piesa, chiar daca optam pentru o pereche de pantaloni bleumarin cu talie inalta, outfitul obtinut va fi unul modern si feminin daca asortam cu un cardigan galben sau rosu, o camasa cu imprimeu sau o geanta verde.

fusta-albastra-office  fusta-albastra-office

pantaloni-bleumarin-office-sense  fusta-bleumarin-office-sense

Intr-o paleta de culori si nonculori clasice, bejul si ivoriul adauga o nota de originalitate si rafinament.

Daca dorim sa schitam un outfit business casual, atunci cardiganul alb fildes cu un croi lejer poate fi purtat cu usurinta alaturi de o pereche de jeansi si un top alb. Pentru un stil cu accente formale, sacoul ivoriu este una dintre cele mai potrivite optiuni, chiar daca alegem un model cambrat, cu tuse clasice, chiar daca optam pentru un sacou lung intr-un croi drept, un model pliat pe ultimele tendinte.

cardigan-fildes  sacou-ivoriu

cardigan-bej-sense  sacou-fildes-sense

Piesele care ne pregatesc pentru primavara

Oficial, sezonul rece se apropie de final. Iar designerii si moda primavara-vara 2019 nu ne permit sa uitam acest lucru. Ba din contra, ne surprind placut cu noi culori de sezon, cu detalii stilistice si piese care ne vor transforma orice iesire intr-una chic.

Un nou sosit pe lista celor mai iubite culori de pe catwalk-uri este verdele crud. O nuanta care exprima perfect notele primavaratice, aceasta s-a impus printre sugestiile designerilor si ne este prezentata in special in doua combinatii cromatice foarte usor de compus.

Putem integra astfel o piesa verde crud intr-un outfit casual sau elegant alaturi de o piesa intr-o alta nuanta de verde, sau putem opta pentru o tinuta creata in totalitate in aceasta culoare si pentru accesorii albe sau bej. O nuanta subtila, verdele celadon poate compune la fel de corect si o tinuta office, de serviciu, daca mizam pe o camasa in aceasta culoare si un pantalon negru sau bej.

verde-deschis-2019  verde-deschis-2019

verde-deschis-2019  rochie-verde-deschis-2019

camasa-verde-deschis-sense  vluza-verde-deschis-sense

Ralph Lauren si Elie Saab ne demonstreaza inca o data ca stilul clasic nu poate fi trecut cu vederea in niciun sezon. Iar pentru moda sezonului primavara-vara 2019, cele doua nume sinonime cu eleganta si feminitatea ne propun sa ne indreptam atentia spre pantalonul office cu talie medie sau inalta, cu un croi conic sau evazat.

Astfel de pantaloni pot completa atat un stil de birou, cat si o iesire classy, accesoriile si detaliile croiului fiind cele care ne ajuta sa decidem directia stilistica. Astfel, un pantalon conic bleumarin poate compune o tinuta de serviciu alaturi de un blazer in aceeasi culoare, insa accesorizand cu o pereche de pantofi aurii obtinem un outfit elegant de oras. Iar daca mizam pe una dintre cele mai populare combinatii pentru un outfit business printr-o pereche de pantaloni negri si o camasa alba, putem afisa look-ul astfel creat si intr-o iesire de seara daca alegem o camasa de tip capa, cu volane sau cu maneci bufante.

costum-bleumarin-office-ralph  pantaloni-negri-evazati-saab

pantaloni-bleumarin-sense  pantaloni-bleumarin-talie-inalta-sense

Un duo ideal pentru sezonul de tranzitie este prezentat de designeri prin nuante deschise de albastru si funde oversized sau discrete care accesorizeaza gulerul sau decolteul, accentuand notele feminine ale tinutei.

Alegand o bluza bleu cu un croi drept si o funda subtila in partea de sus putem crea un stil office alaturi de o pereche de pantaloni bleumarin, combinatiile statement de culori fiind ideale pentru iesirile de seara. Urmand exemplul lui Andrew Gn, putem alege o bluza albastra cu funda oversized si o pereche de pantaloni verzi pentru un outfit indraznet si modern, in timp ce rochiile diafane cu dantela, broderie sau cu un croi in A vor sublinia un look boem, primavaratic, pe care il putem completa cu palarii si curele bej sau roz pastel.

bluza-albastra-funda  rochie-albastra-funda

rochie-funda  bluza-albastra-funda-sense

Costumele si piesele care le compun acapareaza in fiecare sezon atentia designerilor si a stilistilor, rezultatul obtinut fiind prezentarea celor mai chic modele atat pentru birou cat si pentru evenimente mondene.

Pentru a echilibra cat mai bine stilul office cu notele in tendinte, putem alege blazere negre lungi cu un croi amplu sau un model de tip jacheta, in timp ce sacourile scurte de tip bolero pot completa in stil o tinuta eleganta alaturi de o rochie midi sau o pereche de pantaloni cu talie inalta.

sacou-negru-office  sacou-negru-scurt

sacou-negru-sense  sacou-negru-sense

Carolina Herrera si Ralph Lauren ne atrag din nou atentia asupra elegantei topurilor si a rochiilor cu maneci transparente. In acest sezon vom putea alege intre modele clasice cu detalii subtile de tipul fundelor sau volanelor si stiluri statement usor de obtinut prin bluzele de tip capa.

De cele mai multe ori in culori inchise, aceste piese cer o accesorizare minima care va permite modelului sa ramana in centrul atentiei. Astfel, o curea in talie pentru o rochie cu maneci transparente sau un colier subtil pentru un top cu decolteu pot completa elegant o astfel de tinuta moderna, asortata perfect tuselor delicate ale primaverii.

rochie-maneci-transparente  bluza-maneci-transparente

bluza-neagra-maneci-transparente-sense  bluza-mov-maneci-transparente-sense

 

 

Ce camasi vom purta in 2019 si cum le asortam corect

Una dintre putinele piese pe care le putem purta la fel de usor intr-o tinuta office, casual sau eleganta, camasa este si in moda lui 2019 una dintre tendintele de baza. Pentru acest an, designerii ne propun in special combinatii cu fuste midi si ne incurajeaza spre a incerca diverse croiuri care imbina stilul clasic cu cel modern.

Burberry si Carolina Herrera sunt doar doua dintre numele care mizeaza pe camasi cu maneci trei sferturi si un croi voluminos sau drept. Astfel, camasile clasice ajung pe un plan secund in moda sezonului primavara-vara, dar si toamna-iarna, modelele cu maneci „cazute”, ample, devenind un must have atat pentru o tinuta de birou, cat si pentru un outfit casual, de zi.

Astfel de modele vor avantaja femeile cu o silueta triunghi (umeri ingusti, solduri pronuntate) si vor crea un duo de succes cu fuste midi cu talie inalta si o curea care sa accentueze talia.

camasa-maneci-trei-sferturi  camasa-maneci-trei-sferturi

  camasa-maneci-trei-sferturi

Un model feminin prin excelenta, rafinat si perfect pentru orice ocazie, camasa cu funda completeaza armonios un stil office sau elegant.

Pentru o tinuta de serviciu putem alege o camasa bej, una dintre culorile anului 2019, pe care sa o asortam unei fuste midi intr-o nuanta de oranj sau albastru deschis. Daca dorim sa o purtam la iesire de seara, atunci fustele cu volane sau din piele sunt o optiune in tendinte care alaturi de camasa cu funda supradimensionata vor crea un look elegant, ideal pentru femeile care prefera o accesorizare minima.

camasa-funda  camasa-funda

camasa-funda  camasa-funda

Anul 2019 a numit doua culori de baza dintre care putem alege in functie de context, dar si dupa stilul personal. Astfel, o tinuta clasica, de birou, poate fi creata cu ajutorul nuantelor de bej, in timp ce tinutele pentru o iesire in oras pot fi concentrate stilistic in jurul nuantelor puternice de rosu.

O camasa rosie va arata minunat alaturi de o fusta sau un pantalon maro sau Burgundy, asa cum ne propun Burberry sau Elisabetta Franchi, insa putem opta la fel de bine pe o tinuta indrazneata si la fel de in voga alaturi de o piesa in aceeasi culoare. Tinutele all red vor fi un trend esential in moda anului 2019, iar daca dorim sa sporim tusele moderne putem asorta cu un dres sau o pereche de pantofi galbeni sau roz.

camasa-rosie  camasa-rosie

camasa-rosie  camasa-rosie

Camasile cu maneci bufante sunt prezente in moda anului 2019 in multiple croiuri care pot avantaja diverse tipuri de silueta.

Manecile ample vor fi un aliat stilistic de incredere pentru femeile cu o silueta androgina sau triunghi, cerand insa o accesorizare cu o curea sau un cordon in talie pentru femeile cu o silueta petite. Un model pe cat de modern si avangardist pe atat de elegant, camasa cu maneci voluminoase poate fi inclusa usor intr-un stil de birou daca optam pe un model alb clasic, dar si in tinute de oras sau pentru evenimente mondene daca alegem o camasa cu detalii transparente sau cu model, asortata unei fuste midi satinate sau cu broderie.

camasa-maneci-bufante  camasa-maneci-bufante

camasa-maneci-bufante  camasa-maneci-bufante

Camasile cu volane pe care designerii ni le recomanda ca trend de baza in 2019 creeaza tinute boeme si romantice. Acest efect este sporit prin alegerea unui model alb uni cu decolteu in V si un croi lejer pe care Chanel ne recomanda sa le purtam cu fuste bej  scurte sau midi pentru un look casual.

Trendul pieselor feminine cu volane a primit in ultimele sezoane o atentie deosebita, astfel incat moda anului 2019 propune outfituri create din doua astfel de piese. Putem opta, asadar, pe o camasa scurta cu volane in partea de jos si fuste mini cu un astfel de detaliu stilistic, un look de zi foarte chic ce va avantaja femeile care doresc sa mascheze zona taliei, dar putem alege la fel de bine si o camasa alba cu volane la maneci si o fusta midi in A pentru un look de serviciu.

camasa-volane  camasa-volane

camasa-volane  camasa-volane

 

 

Tendinte in tinutele office ale sezonului rece

Tendintele in tinutele office de la inceputul lui 2019 echilibreaza perfect trendurile anului 2018 si noile viziuni ale designerilor in materie de croi, culoare si detalii stilistice. Astfel, prin alegerea corecta a unei singure piese recomandate de moda sezonului, putem crea un look de birou clasic si in acelasi timp modern si elegant.

Chiar daca alegem o rochie sau un top in compunerea unui outfit de serviciu, detaliile in zona decolteului reprezinta un accesoriu in sine care transforma tinuta intr-una chic si moderna.

Putem alege o rochie sau o bluza cu guler contrastant, cu funda sau o camasa cu guler pe care sa o purtam pe sub un pulover clasic. Astfel de piese feminine, elegante si in acelasi timp cu tuse clasice sunt ideale pentru femeile cu o silueta triunghi inversat (umeri pronuntati, solduri inguste) si le putem asorta cu accesorii sau cu o a doua piesa uni sau in culoarea gulerului contrastant.

rochie-guler-alb-209  bluza-guler-alb-2019

bluza-funda-albastra  bluza-funda-oranj

rochie-albastra-guler-sense  pulover-guler-sense

bluza-roz-funda-sense  bluza-funda-sense

Combinatiile de culori statement sunt din ce in ce mai in voga in ultimele sezoane, rosu-roz, verde-albastru sau violet-galben fiind cateva dintre duourile cromatice pe care designerii ne recomanda sa le incercam.

Pentru o tinuta de serviciu, insa, combinatia alb-negru este una dintre cele mai potrivite si mai usor de accesorizat. Iar daca dorim sa bifam cat mai multe note moderne, putem miza pe un top cu maneci usor ample, cu volane fine la maneci sau pe o rochie midi in aceste doua non-culori pe care o putem accesoriza cu o pereche de cizme albe sau negre pana la genunchi.

bluza-alb-negru-2019  rochie-alb-negru-2019

bluza-alb-negru-sense  rochie-alb-negru-sense

Daca dorim sa ne departam de tinutele uni si sa experimentam cu imprimeuri, outfiturile de birou ne permit sa alegem piese in carouri de orice culoare si dimensiune.

Astfel, puloverele sau bluzele uni pe corp vor crea un look office modern si elegant alaturi de o fusta midi cu un croi in A si cu imprimeu in carouri. O astfel de combinatie va sublinia de fiecare data talia, mascand subtil zona soldurilor si avantajand mai ales femeile cu o silueta triunghi inversat.

Rochiile in carouri sunt o alegere la fel de potrivita, modelele in nuante negru-alb-gri fiind  printre cele mai populare in acest sezon. Putem alege un model cambrat cu centura in talie, dar si un model in A cu buzunare evidentiate pentru un look modern, de inspiratie retro.

fusta-midi-carouri-2019  rochie-midi-carouri-2019

fusta-midi-carouri-sense  rochie-midi-carouri-sense

Un mod inedit de a transforma o tinuta basic de serviciu intr-una in acord cu tendintele actuale este adaugarea unei singure piese statemet. Putem alege, astfel, o pereche de pantaloni clasici cu un croi drept sau conic, o fusta midi neagra sau bleumarin si sa optam in sezonul rece pe completarea look-ului cu o jacheta chic.

Poate fi vorba despre un bolero, un sacou sau o jacheta din tweed cu un croi peplum, cu nasturi evidentiati sau cu un imprimeu abstract. Modelele scurte sunt ideale alaturi de fuste sau pantaloni cu talie inalta pentru femeile cu o silueta petite, in timp ce modelele peplum avantajeaza femeile care doresc sa sublinieze talia si sa mascheze usor zona soldurilor.

sacou-scurt-bleumarin  sacou-bleumarin-2019

sacou-bleumarin-2019  sacou-bleumarin-2019

Pentru femeile care doresc sa pluseze prin diversitate in tinutele office, bejul este una dintre optiunile asupra carora designerii ne atrag atentia prin moda anului 2019. Bluze tricotate cu maneci bufante, fuste midi, blazere lungi sau rochiile in aceasta nuanta sunt piese pe care putem miza in crearea unui stil de serviciu, plusand prin note clasice si elegante.

Pentru un outfit cat mai feminin putem alege o bluza bej cu volane sau cu panglica la decolteu si o pereche de pantaloni bej clasici, dar si o fusta clos pe care sa o purtam cu o bluza pe corp neagra sau in nuante de galben sau roz blush.

bej-2019  bej-2019

bej-moda-2019  bluza-bej-sense

fusta-bej-sense  cardigan-tricot-bej-sense

 

In ce tinute putem purta rosul aprins, una dintre culorile anului 2019

Una dintre cele mai feminine culori, rosul aprins descrie directia stilistica pe care designerii nu ne permit sa o ignoram in 2019. O singura piesa in aceasta culoare statement si plina de personalitate poate fi suficienta pentru a transforma o tinuta basic intr-una glam, eleganta, iar nume celebre ale modei internationale ne incurajeaza sa optam chiar pe outfituri all red, accesorizand in ton.

Daca dorim sa obtinem un look rafinat, ideal pentru evenimente mondene sau de tip cocktail, rochia midi rosie este una dintre cele mai promitatoare optiuni. Pentru a sublinia eleganta outfitului putem opta pentru un model cu guler inalt, cu maneci usor transparente sau cu aplicatii in jurul decolteului.

Daca mizam pe o rochie basic, atunci putem asorta cu un bolero intr-o nuanta aprinsa de rosu care va crea un duo stilistic foarte chic alaturi de o rochie neagra sau cu imprimeu rosu.

rochie-rosie-eleganta  bolero-rosu

rochie-rosie-eleganta-sense  bolero-rosu-sense

O tinuta office care include cel putin o piesa rosu aprins va emana de fiecare data incredere si feminitate. Putem opta astfel pentru un costum clasic, un pantalon cu talie inalta sau o fusta midi si sa echilibram cromatica prin piese bej, bleumarin, albe sau negre.

Pentru a imbina trendurile cu un stil clasic, de birou, putem alege blazere lungi, camasi cu guler inalt sau fuste cu nasturi decorativi.

costum-rosu-office  pantaloni-rosii-office

fusta-rosie-office-sense  fusta-rosie-office-sense

Un stil casual poate fi compus in sezonul rece cu ajutorul puloverului rosu din tricot, iar designerii ne ofera multiple variante de a-l purta.

Femeile cu o silueta inalta, dar si cele care doresc sa mascheze subtil zona taliei pot alege un cardigan rosu sau un pulover amplu, oversized, pe care designerii ne propun sa il purtam cu fuste midi florale. Un pulover mai scurt, insa, cu un croi clasic, drept, va avantaja mai ales femeile cu o silueta petite, efectul fiind sporit de alegerea unei fuste sau a unui pantalon cu talie inalta.

pulover-rosu-oversized  pulver-rosu-torsade

pulover-rosu  pulover-rosu-sense

vesta-rosie-tricot-sense  cardigan-rosu-sense

O combinatie indragita de multi designeri in 2019 aduce in prim plan duoul rosu-negru in printuri florale si in tinute cu tuse romantice.

Valentino sau Elie Saab semneaza creatiile in acest contrast elegant, iar rochiile midi sau lungi se afla printre favoritele acestora. Pentru un outfit casual de zi putem alege o rochie in A, in timp ce o tinuta eleganta pentru un eveniment monden poate fi obtinuta cu ajutorul unei rochii cu maneci transparente, cu volane sau din catifea.

rochie-flori-rosu-negru  rochie-flori-rosu-negru

rochie-flori-rosu-negru  rochie-flori-rosu-negru-sense

rochie-flori-rosu-negru-sense  rochie-flori-rosu-negru-sense

Pentru un outfit feminin in tendinte, stilistii ne propun rochii rosii uni cu fermoare, maneci bufante sau oversized, fustele midi cu pliuri fiind o optiune la fel de chic si de moderna.

Daca dorim sa obtinem un look delicat si in acelasi timp modern, putem accesoriza cu genti sau pantofi bej, o nuanta care se afla de asemenea pe lista celor mai in voga directii cromatice ale anului. Pentru un contrast de efect, putem miza pe accesorii intr-o nuanta de verde, dar si pe efectul stilului marinaresc pe care il obtinem prin alaturarea unor piese sau a unor accesorii albe si bleumarin.

rochie-rosie-maneci-bufante  fusta-rosie-pliuri

fusta-rosie-pliuri-sense  rochie-rosie-sense

Indiferent de tinuta pe care o compunem, fie casual, office sau eleganta, paltonul sau jacheta rosie ii va oferi o nota de feminitate, diferentiind-o de outfiturile in culori basic specifice sezonului rece.

Daca un palton lung de un rosu aprins poate completa minunat o tinuta romantica, eleganta, cu rochii vaporoase, jachete lungi matlasate pot fi purtate la orice tip de tinuta de zi. Le putem include cu usurinta intr-un look casual cu jeansi drepti sau conici, dar si cu rochii scurte din tricot sau cu un croi de tip camasa.

palton-rosu-oversized  geaca-rosie-matlasata

geaca-rosie-matlasata  geaca-rosie-matlasata-iarna

 

Trendurile casual, feminine si elegante pe care le adoptam in 2019

Anul 2019 aduce o schimbare de perspectiva in ceea ce priveste moda. Tinutele propuse de marii designeri sunt acum mai feminine, mai elegante, stiluri ce sunt reflectate chiar si in crearea unor tinute casual, de oras. Iata care sunt trendurile anului pe care le putem adopta cu usurinta intr-un outfit de zi, de seara, sau pentru un stil office, de birou.

Bej. Trenciurile bej sunt piesele de baza intr-o garderoba cu tuse clasice. Iar in sezoanele de tranzitie acestea vor completa in stil un look elegant creat din rochii cu drapaje, pantaloni ampli, camasi satinate, costume sau fuste vaporoase in tonuri de bej.

Dior, Max Mara, Burberry, Tom Ford si alte nume importante ale modei au decis: tinutele bej uni vor domina moda anului 2019, in prim plan aflandu-se trenciurice clasice, dar si modelele oversized. Iar pentru a completa look-ul putem alege rochii cu dantela sau cu aspect usor metalizat, ideale pentru o iesire de seara, dar si pantaloni palazzo si sacouri lungi, piese ideale pentru o tinuta office, formala.

rochie-trenci-bej  pantaloni-trenci-bej

costum-bej  maro-bej-2019

palton-bej-sense  pulover-bej-sense

Gulerul inalt. Accentuand inca o data stilurile elegante, designerii ne incurajeaza sa purtam in 2019 piese cu guler inalt, fie ca este vorba despre bluze, pulovere, jachete sau rochii elegante.

Putem opta astfel pentru bluze si pulovere din tricot subtire pe care sa le purtam cu un blazer lung in aceeasi culoare pentru a obtine o tinuta business chic, sau pentru topuri uni pe corp pe care sa le asortam unei perechi de pantaloni ampli, in stilul Balmain.

guler-inalt-2019  guler-inalt-2019

bluza-guler-inalt-2019  bluza-guler-inalt-2019

Maneci bufante. Intr-un stil feminin cu tuse vintage, topurile si rochiile cu maneci bufante raman un trend esential si in 2019. Avantajand mai ales femeile cu o silueta triunghi (umeri ingusti, solduri pronuntate), aceste piese pot transforma orice tinuta intr-una extrem de chic. Putem sa purtam camasa alba cu maneci usor ample cu o pereche de pantaloni drepti sau cu o fusta conica pentru o tinuta office, dar putem la fel de usor sa o asortam unei perechi de jeansi pentru un look de oras.

Pentru a surprinde si mai bine viziunea designerilor pentru stilurile elegante si feminine ale lui 2019, putem opta pentru piese cu maneci bufante si guler inalt sau cu broderie.

rochie-maneci-bufante  bluza-maneci-bufante

bluza-maneci-bufante  rochie-maneci-bufante

Franjuri. Un trend care va rasfata in egala masura femeile care iubesc stilurile retro si pe cele care doresc sa afiseze cele mai moderne tinute, franjurii vor fi intalniti in moda lui 2019 in diverse propuneri de styling.

Rochiile maxi cu franjuri de la talie in jos, un aliat al femeilor cu o silueta androgina sau triunghi inversat (umeri pronuntati, solduri inguste), sunt printre cele mai elegante outfituri ale acestui an, in timp ce puloverele colorate cu franjuri la maneci vor completa foarte chic o tinuta casual. Pentru un look ce va imbina armonios cele doua stiluri, putem miza pe o jacheta lunga de tip poncho sau cardigan cu franjuri la terminatii, pe care sa o purtam cu jeansi sau pantaloni conici.

rochie-franjuri  

bluza-franjuri  jacheta-franjuri

Rosu aprins. Daca paleta clasica de culori este dominata in 2019 de tinute bej, outfiturile statement intr-o singura culoare sunt monopolizate de nuantele aprinse de rosu.

Designerii ne propun rochii cu o singura maneca sau cu pliuri, topuri cu guler inalt si decupaje, sau fuste vaporoase pe care sa le accesorizam cu pantofi in aceeasi culoare sau in nuante de bej.

rochie-rosie  rochie-rosie

rochie-rosie  rochie-rosie

bluza-rosie-sense  rochie-rosie-sense

fusta-rosie-sense  pulover-rosu-sense

Volane. Boeme si elegante, rochiile cu volane nu pot lipsi din moda acestui an. Iar viziunile diferite ale designerilor ne promit piese chic potrivite pentru orice ocazie.

Astfel, pentru o tinuta classy putem alege o rochie neagra simpla si un brau negru cu volane, in timp ce pentru o tinuta casual putem opta pentru rochii cu volane si imprimeu in dungi sau floral.

rochie-neagra-brau-volane  rochie-volane-2019

fusta-volane-2019  rochie-volane-2019

bluza-rosie-volane-sense  bluza-multicolora-volane-sense

Gentile rotunde. Daca in 2018 geanta IT era cea cu aspect din paie, anul 2019 va fi dominat de gentile rotunde.

Putem alege modele de dimensiuni mari pentru tinutele casual de zi sau genti mici intr-o culoare puternica pentru o tinuta glam. Indiferent de modelul ales, designerii ne incurajeaza sa optam pentru aceste modele atat pentru accesorizarea tinutelor create cu rochii maxi, vaporoase, cat si pentru completarea unui outfit creat in jurul pieselor casual sport.

geanta-rotunda-2019  geanta-rotunda-2019

geanta-rotunda-2019  geanta-rotunda-2019

5 moduri chic in care vom purta fustele in tendinte la inceputul lui 2019

Moda primelor luni ale anului 2019 se reinventeaza si isi propune sa readuca in prim-plan tinute cat mai feminine si piese elegante pe care le admiram deja in prezentarile pentru sezoanele viitoare. Pentru a ne pregati pentru aceasta noua abordare si pentru trecerea de la stilurile normore, cat mai relaxate, la cele care vor sublinia notele clasice, feminine, putem face un prim pas prin alegerea fustelor pe care designerii ni le propun pentru sezonul rece si pentru cel de tranzitie.

Fustele cu model in carouri s-au impus la finalul lui 2018 ca una dintre tendintele de baza, iar trendul acestor modele potrivite atat look-urilor office, cat si celor casual sau elegante, se pastreaza si in 2019. Pentru un outfit casual, putem alege fuste lungi, usor evazate, din material gros, perfecte pentru zilele reci si le putem asorta cu jachete scurte sau cu haine din blana.

Pentru o nota mai clasica putem opta pentru fuste midi creion, usor de asortat unor topuri cu un croi drept, relaxat, dar si pentru fuste clos, pe care le putem purta cu bluze pe corp. In functie de cromatica, cele doua combinatii promit tinute office, de birou, sau casual, de oras, la fel de moderne si elegante.

fusta-maxi-carouri  fusta-lunga-carouri

fusta-midi-carouri  fusta-midi-carouri-sense

Fustele din denim au ramas o piesa de baza in garderoba, indiferent daca mizam pe un model drept sau in A.

Pentru 2019, designerii si stilistii ne incurajeaza sa le purtam in combinatii cat mai feminine, cu bluze cu imprimeu floral sau bluze din tricot cu guler inalt. Perfecte si pentru o tinuta classy, fustele midi cu un croi amplu pot fi purtate cu topuri cu aspect metalizat si pantofi cu toc pentru un look elegant cu accente vintage.

fusta-midi-denim  fusta-midi-denim

fusta-midi-denim-clos  fusta-midi-denim-sense

Daca alegem o fusta midi colorata, una dintre cele mai chic moduri de a o purta in aceasta iarna este alaturi de un dres in aceeasi culoare sau intr-o culoare pe care o regasim in tinuta. Optand pentru o accesorizare cu o pereche de pantofi in aceeasi nuanta cu dresul, vom obtine imaginea unei siluete mai inalte, in timp ce o centura colorata in talie va accentua armonios linia siluetei.

Pentru sezonul de iarna 2019, putem alege culori puternice, modele drepte sau cu pliuri si putem asorta atat cu pulovere sau sacouri uni, cat si cu bluze cu imprimeu multicolor.

fusta-midi-albastra  fusta-midi-roz

fusta-midi-model  fusta-midi-maro

Moda retro-vintage este accentuata in acest sezon prin fuste cu nasturi decorativi, fie cu un croi in linii drepte, fie parte peste parte.

Acestea pot fi purtate in orice context, modelele cu nasturi in partea centrala avantajand femeile care doresc sa distraga atentia de la linia soldurilor, in timp ce modelele cu nasturi laterali avantajeaza mai ales femeile cu o silueta triunghi inversat (umeri pronuntati, solduri inguste).

fusta-mini-nasturi  fusta-midi-nasturi

fusta-nasturi-sense  fusta-nasturi-sense

Una dintre cele mai populare tendinte, surprinsa atat in prezentarile de moda cat si in moda urbana, descrie o combinatie feminina, eleganta, uneori cu accente vintage: fusta midi si cizmele lungi.

Fustele de o lungime midi, sub genunchi, sunt potrivite mai ales femeilor cu o silueta inalta, insa pot avantaja la fel de bine si siluetele petite daca sunt purtate cu tocuri si daca modelul este unul cu talie inalta, la vedere. Acestea pot fi purtate intr-o tinuta de birou cu jachete scurte sau cu pulovere cu guler inalt, dar si intr-un outfit casual alaturi de topuri cu volane, pentru un look cat mai modern.

fusta-midi-albastra  fusta-midi-pliuri

fusta-midi-galbena   fusta-midi-roz

fusta-midi-mov-sense  fusta-midi-pliuri-rosie-sense