Arhive etichete: rochii-lungi

5 stiluri diferite, 5 modele de rochii in tendinte

Primul pas esential in a schita o garderoba chic si moderna este stabilirea unui stil care sa ne descrie de la o singura privire. Poate fi vorba despre o directie casual, eleganta, romantica sau despre orice alt stil care ne ajuta sa ne simtim cat mai confortabil. Iar moda sezonului primavara-vara 2019 ne rasfata indiferent de preferinte.

Astfel, putem alege intre modele de rochii in diferite croiuri si culori, iar stilul care le defineste ne poate ajuta atunci cand trebuie sa decidem ce vom purta in functie de momentul zilei sau de evenimentul la care le vom afisa.

Casual chic. Rochia care face parte din categoria casual chic se pliaza pe trendurile momentului, oferind in acelasi timp avantajul unui croi lejer si a unei palete de culori subtile.

Pentru moda sezonului cald, rochia camasa este una dintre piesele in tendinte care poate crea la fel de usor un outfit casual de oras sau o tinuta de serviciu. Cu guler clasic, asa cum propune Fendi, sau cu guler tunica, acest model este deseori purtat cu o centura sau un cordon in talie. Iar daca vom alege culori pamantii si un croi midi-maxi, o vom putea purta la fel de chic in sezonul urmator, cu cizme lungi si cardigane oversized.

rochie-camasa  rochie-camasa

rochie-camasa-sense  rochie-camasa-sense

Clasic. Atunci cand ne gandim la o rochie intr-un stil clasic, este la fel de corect sa ne gandim la modelele patentate de moda minimalista a anilor ’90 sau de la inceputul anilor 2000, dar si la rochiile elegante in linii cat mai simple.

Daca dorim sa alegem, insa, un model definitoriu pentru acest stil, rochia scurta neagra, cunoscuta de orice iubitoare de moda ca „little black dress„, este cea pe care trebuie sa o luam in considerare mai intai. Tendintele din ultimii ani au redefinit croiurile si elementele care personalizeaza o astfel de rochie, insa eleganta pe care o schiteaza ramane aceeasi care a numit-o printre piesele must-have.

Chanel, Carolina Herrera si alte nume celebre ale modei internationale ne sugereaza croiuri cu un umar gol, cu maneci bufante sau transparente, cu bretele subtiri, cu un croi lejer sau pe corp, accesorizarea fiind in final cea care urmeaza aceleasi tipare: genti plic aurii si pantofi in ton sau, daca dorim o nota statement, rosii sau burgundy.

rochie-neagra-scurta  rochie-mini-neagra

rochie-neagra-mini  rochie-neagra-mini-sense

Romantic. Atunci cand dorim sa obtinem un look romantic, boem, care sa ne accentueze feminitatea, dar si atentia la tendinte, rochia cu flori este piesa pe care putem miza cu incredere.

Designerii ne incurajeaza sa alegem intre o cromatica subtila si culori puternice, intre imprimeuri de dimensiuni mici sau oversized, dar si intre croiurile in A si cele pe corp. Indiferent de modelul pentru care optam, accesoriile in acelasi ton feminin vor sublinia stilul romantic creat. Putem accesoriza, astfel, cu bijuterii fine si pantofi colorati cu toc, accentuand astfel un stil romantic ideal pentru o iesire de zi.

rochie-flori  rochie-flori

rochie-flori-sense  rochie-flori-sense

Natural. Iubitoarele unui stil natural, cat mai simplu si in acelasi timp feminin, prefera tinutele cat mai subtil sau deloc accesorizate, culori pamantii sau non-culori si piese din materiale ca inul sau bumbacul.

Pentru astfel de outfituri, trendurile care descriu vara lui 2019 ne propun rochii din in cu un croi cat mai lejer, uni, pe care le putem purta pentru o iesire casual de zi, dar si in crearea unui outfit de birou. In zilele calduroase, o rochie alba din in este una dintre cele mai inspirate alegeri pentru o tinuta casual, un model cu un croi de tip camasa, purtat cu o curea ingusta in talie si o palarie chic ne ajuta sa obtinem un look ideal de zi sau de plaja, in timp ce rochia neagra midi cu cordon poate schita un look lejer de birou.

rochie-in  rochie-in

rochie-in-sense  rochie-in-sense

Cocktail. O tinuta de cocktail presupune, de cele mai multe ori, o rochie lunga neagra sau intr-o culoare statement, cu un croi classy si feminin. Pentru moda lui 2019, designerii se intrec in a ne prezenta cele mai elegante rochii lungi din materiale fine, in nuante diferite de verde si cu detalii care sa le individualizeze.

In functie de silueta si preferinte, putem alege intre numeroasele modele propuse pentru acest sezon. Rochia satinata, usor vaporoasa, o putem purta cu un brau dintr-un material la fel de fin, daca dorim sa accentuam talia si sa mascam subtil zona soldurilor, rochia cu aplicatii pe umeri va avantaja mai ales femeile cu o silueta triunghi (umeri ingusti, solduri pronuntate), in timp ce un model pe corp cu slit adanc, purtat cu pantofi cu toc, este ideal pentru femeile care doresc sa creeze iluzia unei siluete mai inalte.

Broderia si modelele de tip capa raman in tendinte, aducand o nota de rafinament, rochiile maxi cu capa sau un croi drept fiind potrivite mai ales femeilor care doresc sa atraga atentia asupra tinutei si a unui stil elegant si abia apoi asupra siluetei.

rochie-verde-lunga  rochie-verde-lunga

rochie-verde-lunga  rochie-verde-lunga-sense

Cum ne pot inspira tinutele elegante de la Festivalul de Film de la Cannes

Inceputul verii este prin Festivalul international de Film de la Cannes un prilej de a admira numele care se impun in lumea filmului si cele care se remarca in industriile de showbizz adiacente, personalitati care ne atrag atentia pe marile ecrane si ale caror prestanta la acest eveniment ne determina sa le indragim cu atat mai mult.

Iar pentru ca imaginea este pentru persoanele publice o parte din identitate, dar si unul dintre motivele pentru care ne lasam inspirate de acestea, cele sapte zile de festival ne-au atras atentia asupra noilor abordari ale modei 2019 si asupra tendintelor pe care celebritatile le voteaza prin look-urile afisate.

Corai. Atentia la trendurile mereu in schimbare se remarca prin accentuarea acelui reper cunoscut si acceptat chiar si de catre sceptici. Iar in 2019, acel reper este coraiul. O nuanta trecuta cu vederea in anii trecuti, coraiul a primit titlul de „culoarea anului”, iar celebritatile au afisat tinute elegante, glam sau romantice, care au ca punct central aceasta cromatica diafana.

Actritele Julianne Moore si Elle Fanning demonstreaza ca aceasta culoare se preteaza oricarei categorii de varsta, fiind usor de purtat atat intr-un outfit cu accente metalizate, cat si intr-un look boem, cu detalii florale. Ceea ce subliniaza, insa, de fiecare data o nuanta romantica precum coraiul este un stil feminin cu tuse regale, iar capa aleasa de ambele actrite subliniaza perfect aceasta directie stilitica.

julianne-moore-stil  elle-fanning-stil

sara-sampaio-stil  rochie-corai

Pantaloni moderni. Din ce in ce mai multe celebritati aleg pentru evenimentele mondene tinute cu tuse androgine care atrag atentia pe covorul rosu prin nota de individualitate. Andy Macdowell si Selena Gomez au mizat pe pantaloni cu un croi modern, evazat, bifand rigorile modei clasice si ale tendintelor in combinatii imposibil de trecut cu vederea: pantaloni de costum si un top asimetric, sau costumul cu un top crop semnat Chanel.

Pantalonii conici raman o alegere la fel de populara pentru pentru un stil modern si elegant, actritele Lea Seydoux si Tilda Swinton optand pentru modele peliculizate cu talie inalta. Abordand stiluri diferite, cele doua celebritati demonstreaza versatilitatea acestei piese usor de asortat atat unui top feminin cu decolteu amplu si bretele inguste, cat si unui tricou alb simplu, purtat cu un sacou in ton.

andie-macdowell-stil  selena-gomez-stil

lea-seydoux-stil  tilda-stil

Auriu vs argintiu. Rochiile elegante cu accente metalizate nu lipsesc de la niciun eveniment glam. Iar Festivalul de Film de la Cannes nu a reprezentat o exceptie. Natalia Vodianova imbina minunat argintiul si coraiul intr-o rochie Atelier Versace, in timp ce Helen Mirren ne reaminteste de eleganta atemporala a rochiilor cu trena si decolteu asimetric.

Detaliile sunt importante in alegerea unei astfel de piese statement, iar actritele care au mizat pe rochiile lungi argintii au exemplificat importanta unei astfel de reguli nescrise. Daca o rochie lunga peliculizata sau cu aspect metalic reprezinta de cele mai multe ori imaginea clara a unui outfit glam, alegerea unui model in doua materiale sau a unei rochii cu paiete oversized stabileste echilibrul perfect intre glam si modern.

natalia-vodianova-stil  helen-mirren-stil

stil-tilda  rochie-argintie-lunga

Eleganta la superlativ. Rochiile lungi au fost considerate intotdeauna imaginea reprezentativa a unui astfel de eveniment. Elle Fanning si Aishwarya Rai ne-au reamintit, insa, de ce tinutele elegante reprezinta mult mai mult decat un croi pe corp intr-o culoare statement. Palariile cu bor amplu, materialele satinate, braurile si outfitul alb-negru diafan patentat de Christian Dior au stabilit o noua norma nescrisa pentru un look demn de covorul rosu.

Actritele Nina Dobrev si Julianne Moore au propus o abordare eleganta si in acelasi timp moderna a rochiei lungi, alegand modele Dior cu umerii goi, cu slit amplu sau cu trena din voal, croiuri care vor accentua de fiecare data un stil feminin.

stil-elle-fanning  stil-chopra

stil-dobrev-umeri-goi  stil-moore-umeri-goi

 

 

 

Dior – noile repere de stil pentru outfituri elegante si usor de creat

In 2019, moda iese de sub egida stilurilor statement, de impact, si aduce in prim-plan tinute elegante, usor de creat si de integrat in orice context. Accentuand aceasta traiectorie a trendurilor, Dior propune pentru sezonul primavara-vara 2019 outfituri care imbina eleganta clasica si detaliile chic, rezultatul fiind o colectie care va inspira iubitoarele de moda in alegerea unui look perfect pentru orice tip de iesire.

Sacoul bleumarin cu maneci lungi sau trei sferturi este una dintre piesele pe care ne putem baza in acest an in crearea unei tinute business sau elegante. Modelele propuse de Dior urmeaza un croi clasic, lung, iar centura ingusta in talie ne va permite sa le purtam atat cu fuste evazate, cat si cu pantaloni drepti sau conici.

La fel de usor putem include blazerul bleumarin intr-o iesire de seara daca il purtam cu un top cu detalii transparente si un colier la baza gatului. Indiferent de momentul zilei, geanta neagra de dimensiuni mici va pregati outfitul atat pentru o iesire casual, cat si pentru una de seara daca vom adauga pe lista accesoriilor pantofii negri cu barete si toc inalt.

bleumarin-2019  bleumarin-2019

bleumarin-2019  bleumarin-2019

Primavara acasta, jachetele isi schimba complet stilul casual, usor sport, din anii trecuti si urmeaza croiuri lungi cu maneci ample sau intr-un model clasic cu revere.

Daca dorim o jacheta eleganta, ideal de asortat unei rochii lungi, de seara, atunci modelele in degrade, fara inchidere, sunt printre cele mai chic optiuni. O iesire de zi ne permite aceleasi croiuri maxi, insa gulerul si reverele accentueaza notele casual. Astfel, putem purta jacheta clasica atat cu rochii lungi, florale, cat si cu fuste si bluze cu un croi lejer.

jacheta-lunga-eleganta  jacheta-lunga-eleganta

jacheta-lunga-florala  jacheta-lunga-florala

Rochiile lungi completeaza lista pieselor in croiuri lejere pentru care putem opta in acest an. Modelele cu volane si cele cu pliuri sunt cele care vor domina tendintele sezonului cald, iar cromatica uni va accentua un stil effortless chic.

Rochiile lungi cu bretele late si volane in partea de jos vor avantaja siluetele triunghi inversat (umeri pronuntati, solduri inguste), in timp ce rochiile cu decolteu in V, pe umeri, vor fi ideale pentru siluetele triunghi.

rochie-alba-volane  rochie-alba-volane

rochie-bej-pliuri  rochie-neagra-pliuri

Un nou mod de a purta rochia lunga este propus de Dior prin alaturarea unei bluze nude pe corp, cu maneci trei sferturi si dintr-un material usor transparent. Purtand cele doua piese impreuna, obtinem un look in acelasi timp feminin, subliniat de rochia lunga, florala, si casual.

Pentru a le asorta corect, cromatica rochiei si a topului trebuie sa tinda spre aceleasi culori, iar Dior ne propune sa alegem nuante inchise de gri, albastru, verde sau maro, pastrand aceeasi directie cromatica si pentru sandalele cu talpa joasa asortate tinutei.

rochie-lunga-bluza-transparanta  rochie-lunga-bluza-transparanta

rochie-lunga-bluza-transparanta  rochie-lunga-bluza-transparanta

Vara anului 2019 pastreaza trendul pieselor cu un umar gol, iar de data aceasta atentia ne va fi indreptata spre rochiile cu decolteu asimetric si pliuri in partea de jos.

Si pentru ca din aceasta colectie nu putea lipsi un detaliu care sa puncteze noul si tusele de eleganta caracteristice Dior, admiram in prezentarea de sezon rochii cu umerii acoperiti de materiale transparente, modele in care cromatica si materialele fine joaca un rol foarte important. Nu intalnim culori statement, ci nuante nude sau inchise care vor accentua de fiecare data un look romantic si delicat.

rochie-lunga-eleganta  rochie-lunga-eleganta

rochie-lunga-eleganta  rochie-lunga-eleganta

Rochiile dintre care putem alege in acest an in crearea unui look chic se impart, dupa exemplul Dior, in doua categorii: rochiile negre cu maneci lungi, pentru un stil casual, dar feminin, si rochiile in nuante nude, uni sau florale.

Pentru o iesire casual putem opta pentru o rochie neagra lunga si cu un croi drept, aceasta plusand cu note moderne prin manecile bufante. Daca dorim sa o purtam pentru un outfit minimalist-elegant de seara, este suficient sa accesorizam cu inele masive si sandale de tip balerini cu barete fine.

Un look feminin, delicat si elegant il vom obtine daca mizam pe rochiile nude sau in nuante pale, cu decolteu drept si barete inguste. Acestea vor fi alegerea ideala pentru un eveniment monden, daca optam pentru modelele maxi, sau pentru iesiri de seara daca alegem modelele florale.

rochie-lunga-neagra-dior  rochie-lunga-neagra

rochie-lunga-bej-flori  rochie-lunga-bej-flori

rochie-lunga-eleganta  rochie-lunga-eleganta

 

 

Rochia maxi-cum o purtam pentru un look in tendinte?

Pentru zilele foarte calduroase de vara, o rochie lunga poate rezolva cu usurinta orice dilema vestimentara. Croiul lung imbina eleganta cu un stil efortless chic, accesorizarea poate fi minima, iar diversitatea modelelor ne permite sa alegem rochia perfecta pentru silueta noastra.

Rochia lunga cu bretele contureaza si accentueaza finetea umerilor. O astfel de rochie va sublinia o aparitie feminina, aspect accentuat de designeri in acest sezon prin lipsa accesorizarii in partea superioara a siluetei. Carolina Herrera, Blumarine, Sacai sau Derek Lam demonstreaza ca imprimeurile si combinatiile dintre care putem alege sunt nenumarate, de la modele de un alb imaculat cu imprimeu multicolor, la modele uni.

Rochiile cu bretele subtiri pot fi purtate cu sandale cu barete fine, in timp ce bretelelor late li se preteaza sandalele cu talpa plata sau platforma.

rochie-lunga-herrera  rochie-lunga-blumarine

rochie-lunga-sacai  rochie-lunga-derek-lam

Rochia maxi in A. Valentino este designerul care pune in acest sezon accentul pe confort si pe tinute minimaliste. Rochiile lungi negre sau rosii urmeaza in viziunea unuia dintre cei mai populari si mai apreciati designeri o linie in A, un croi care avantajeaza in special femeile cu o silueta triunghi inversat (umeri pronuntati, solduri inguste).

Un model ideal femeilor inalte care prefera outfiturile ce imbina eleganta cu simplitatea, acesta subliniaza contrastul de efect dintre un material fin si un croi lejer, aducand aceste modele in topul celor ce pot compune tinute chic si corecte in orice context.

rochie-lunga-valentino  rochie-lunga-valentino

rochie-lunga  rochie-lunga

Rochiile lungi cu imprimeu floral au ramas una dintre tendintele pe care nu le putem ignora. Debordand de feminitate, de rafinament si de note romantice, acestea pot da tonul unei tinute vintage boeme, daca alegem modele vaporoase, in stilul Dolce&Gabbana, dar pot, totodata, rezuma un manifest al trendurilor printr-un contrast de culori, forme si dimensiuni ale imprimeurilor.

Ideale femeilor petite, rochiile cu doua imprimeuri clar delimitate pe lungime pot crea iluzia unei siluete mai inalte. Acelasi efect poate fi obtinut daca partea superioara (care nu trece de talie) este uni, iar partea inferioara prezinta modele sau imprimeuri.

rochie-lunga-alice-olivia  dolce-gabbana

rochie-maxi  rochie-lunga-sense

rochie-lunga-sense  rochie-lunga-sense

Rochia cu volane isi partreaza statutul fruntas printre tinutele feminine si boeme. Volanele in zona bustului avantajeaza femeile care doresc sa obtina un plus de volum, in timp ce modelele cu talia subliniata si volane in zona umerilor creeaza un look armonios pentru femeile cu o silueta para (umeri ingusti, solduri pronuntate).

Pentru acest an, designerii propun modele lungi cu volane si slit amplu, decolteul in V fiind o nota comuna tendintelor din sezonul primavara-vara 2018. De asemenea, decolteul amplu in V poate crea imaginea unei siluete mai inalte si mai subtiri.

rochie-lunga-volane  rochie-lunga-volane

rochie-lunga-volane  rochie-lunga-volane

Rochia maxi cu slit adanc. O rochie lunga pe corp, sau partial pe corp, propune prin simpla lungime un look elegant. Pentru a plusa, insa, prin note de individualitate, putem miza pe rochii cu un slit adanc, dar care prezinta acest detaliu stilistic drept singurul punct de atractie.

Astfel, pentru un look armonios si corect stilistic, putem alege o rochie maxi cu slit adanc, dar cu un decolteu subtil, cu maneci lungi sau cu volane in partea de sus. Slitul creeaza imaginea unei siluete inalte, modelele fara maneci si ample in partea de jos avantajand persoanele cu o siluta triunghi inversat, in timp ce siluetele triunghi sunt avantajate de rochiile lungi cu maneci scurte sau ample.

rochie-lunga-slit  rochie-lunga-slit

rochie-lunga-slit  rochie-lunga-slit-sense