Arhive etichete: blazer

Noile piese de sezon pentru tinute office moderne si elegante

Moda reprezentativa pentru sezonul toamna-iarna 2018 nu a omis niciuna dintre piesele de baza in schitarea tinutelor office, redescriind fiecare articol vestimentar in parte printr-un nou croi, imprimeu sau accesorizare.

Rochia-camasa. Daca rochiile in A sau cele cu un croi pe corp monopolizeaza de cele mai multe ori stilul office, in acest sezon rochia camasa devine unul dintre modelele pe care nu le putem ignora. Putem alege o rochie alba cu un croi midi pe care o vom accesoriza cu o pereche de pantofi negri sau colorati, dar si o rochie colorata uni cu tuse vintage, asa cum propune Dior, pe care sa o accesorizam cu o pereche de pantofi Oxford.

Pentru siluetele clespidra, dar si pentru cele petite, rochia cu talie marcata este unul dintre cei mai siguri aliati ai unei siluete armonios conturate, in timp ce rochiile cu un croi drept pot avantaja femeile care doresc sa mascheze zona taliei. Plusand prin alegerea unui model cu maneci bufante, cu pliuri sau cu maneci trei sferturi, obtinem un look in tendinte care ne permite sa jonglam atat cu accesorizarea, cat si cu stilul creat.

rochie-camasa-maxwell  rochie-camasa-edeline-lee

rochie-camasa-dior  rochie-camasa-dior

Fusta plisata. Fustele cu pliuri sunt regasite in acest sezon in cele mai multe prezentari de moda, iar combinatiile office chic nu le ocolesc in schitarea unui outfit de serviciu. Alegand o fusta midi plisata putem continua crearea unui look de birou prin asortarea cu o camasa satinata, un pulover pe gat din tricot subtire, dar si cu o bluza cu model colorat asa cum propune Fendi.

Fusta midi cu pliuri poate fi purtata pentru a respecta ultimele trenduri cu cizme lungi, dar si cu pantofi cu toc pentru a avantaja persoanele cu o silueta petite. Aducand volum in partea inferioara a siluetei, acest model care a acaparat trendurile sezonului va crea un duo stylish cu un top pe corp in cazul persoanelor cu o silueta triunghi inversat, sau cu un top cu maneci bufante, umeri oversized sau volane in partea superioara in cazul femeilor cu o silueta triunghi.

fusta-pliuri-giada  fusta-pliuri-ralph-lauren

fusta-pliuri-fendi  fusta-pliuri-fendi

Blazerele. Daca in sezoanele anterioare, designerii propuneau modele de sacouri cat mai lungi si mai ample, toamna lui 2018 promite o revenire la croiuri cat mai feminine. Akris si Dolce&Gabbana readuc in atentia iubitoarelor stilului clasic blazere cu un croi pe corp sau cu maneci decupate, purtate cu pantaloni in ton si sandale elegante.

Fendi contribuie, de asemenea, la readucerea in prim-plan a siluetei feminine prin sacouri purtate cu centuri in talie, in timp ce Dior maximizeaza stilul elegant, feminin, prin nuante de bej, modele cu maneci ample si revere satinate. Sacourile cu talia accentuata vor avantaja majoritatea tipurilor de silueta, aducand totodata un plus al versatilitatii stilistice: eleganta si croiul acestora le fac ideale pentru un look business, iar accesorizate cu o brosa oversized sau cu o geanta plic intr-o culoare puternica vor fi la fel de potrivite pentru un eveniment monden.

costum-akris  costum-dolce

costum-fendi  costum-dior

Camasa alba. Un item care nu poate lipsi din nicio garderoba, camasa alba revine toamna aceasta pe podiumurile internationale. Iubitoarele unui stil clasic pot opta pentru modele tip ie sau uni ale caror nota chic va fi evidentiata de manecile ample, in timp ce stilurile statement pot rezona cu modelele lungi, asimetrice.

Femeile cu o silueta triunghi vor fi avantajate mai ales de camasile cu umeri si maneci ample, in timp ce siluetele inalte pot profita la maximum de camasile lungi si fustele midi.

camasa-alba-altuzarra  camasa-alba-herrera

camasa-alba-harding  camasa-alba-zuhair

Pantalonii in carouri. Un imprimeu care a luat cu asalt trendurile toamnei 2018, carourile si-au pus amprenta si pe tinutele office. Pantalonii cu un astfel de print sau model accentueaza o tusa clasica, ideala pentru outfitul de seviciu, iar modelele difera de la cele skinny cu talie inalta, ideale pentru femeile petite, la cele ample car vor avantaja siluetele triunghi inversat sau chiar cele bootcut.

Usor de purtat cu o camasa alba, clasica, sau intr-un croi oversized, acest model de pantaloni va fi imaginea unui stil extrem de chic daca alegem sa il asortam cu o bluza colorata intr-una dintre nuantele pantalonului sau un blazer in carouri de o cromatica diferita.

pantaloni-carouri-daks  pantaloni-carouri-wickstead

pantaloni-carouri  pantaloni-carouri-kors

Costumul office vs costumul elegant – ce stil ne avantajeaza?

Costumele sunt unul dintre trendurile principale ale acestui sezon, iar stilurile pe care ni le permit variaza de la cel clasic, office la cel urban-chic sau posh. De la printuri la culori si croiuri, acestea subliniaza un stil individual, dar si liniile siluetei. Iata care sunt cele mai chic modele ale acestui an:

Costumul cu fusta nu mai urmeaza croiurile clasice, insa pastreaza culorile neutre si imprimeul in carouri ca detalii reprezentative ale acestei directii stilistice. Anul acesta sacourile sunt lungi, fie drepte, fie oversize, fustele midi, iar cizmele acoperite partial de terminatia fustei. Un stil in linii normcore sustinut de Calvin Klein sau Mulberry care nu are ca scop evidentierea siluetei, ci a unui stil modern prin excelenta. Gentile sau cizmele intr-o culoare puternica precum rosu, verde sau violet sunt detalii care pluseaza cu o nota chic.

Sacourile lungi recomanda acest tip de outfituri in special persoanelor inalte, in timp ce siluetele petite vor fi avantajate de un model de costum fie cu o fusta mini, fie de o fusta cu talie inalta si un sacou scurt.

costume-calvin-klein  costum-Mulberry

costum-battaglia  costum-tibi-2017

Sacourile lungi, oversize, au luat locul clasicului sacou cambrat. Acestea aduc, insa, o nota feminina prin culorile pastel. Jil Sander si Cavallini propun nuante de roz pudrat sau verde deschis, iar bluzele pe gat in aceeasi culoare, dar intr-o nuanta diferita, completeaza perfect aceasta idee de styling.

Un costum cu sacou lung, dar intr-o culoare clasica, neutra, precum griul poate fi la fel de chic daca aducem o pata de culoare in zona accesorizarii, cu precadere in alegerea pantofilor, asa cum propune Calvin Klein. Ralph Lauren sugereaza o alta abordare care vizeaza focusul pe partea superioara. Acest lucru poate fi realizat prin accesorizarea cu o esarfa cu imprimeu, dintr-un material fin.

sacou-lung-jil-sander  sacou-lung-cavallini

sacou-lung-calvin-klein  sacou-lung-ralph-lauren

Costumul cu talia marcata nu se mai refera la croiul cambrat, ci la accesorii care evidentiaza silueta. De la clasica centura in talie la brauri asimetrice sau supradimesionate, orice tip de accesorizare ce marcheaza talia poate avantaja silueta.

Designerii propun brauri uni pentru costumele fara imprimeu si viceversa. Astfel, un sacou cu dungi verticale poate fi evidentiat armonios printr-un brau in dungi orizontale sau in aceeasi directie, insa nu de aceeasi dimensiune.

costum-2017  costum-cordon-talie-2017

costum-2017  costum-2017

Un outfit imposibil de ignorat este descris de piese nu doar chic si in tendinte, ci si de o abordare originala. Inlocuind clasica pereche de jeansi sau rochia mini cu un costum classy, look-ul obtinut devine cu atat mai sofisticat si mai memorabil.

Putem miza in acest caz pe un costum din catifea cu revere satinate, in stilul celui propus de Oscar de la Renta. Un model dintr-un material fin purtat cu un top intr-o culoare puternica precum galbenul creeaza acelasi impact vizual, iar accesorizarea statement cu cercei sau un colier statement la baza gatului aduce o nota de glam necesara. Atat sacoul cu decolteu adanc in V, purtat fara un top pe dedesubt, cat si topul intr-o culoare puternica pot creea iluzia unei siluete mai subtiri prin atragerea atentiei asupra partii centrale a siluetei.

Costumul alb este outfitul cu care putem merge la sigur in cazul unui eveniment posh, iar un sacou scurt cu guler inalt si o pereche de pantaloni cu talie inalta sunt piesele care creeaza, totodata, iluzia unei siluete mai inalte. Pentru un stil mai degajat putem miza si pe un costum cu blazer intr-un croi amplu, atat timp cat optam pentru o culoare puternica. Iar rosul ne asigura ca outfitul pentru care optam va fi in centrul atentiei.

costum-negru-oscar-de-la-renta   costum-negru-oscar-de-la-renta

costum-alb  costum-rosu-jil-sander

De ce ne plac reducerile…și cum profitam de ele

Sezonul reducerilor este, poate, cea mai asteptata perioada a verii si ne ia de fiecare data prin surprindere cu multitudinea de piese pe care nu vrem sa le ratam. De la articole basic, office, la tinute cat mai glam, vara aceasta ne pune la dispozitie culori vibrante sau cat mai fresh, nuante feminine si piese carora nu le putem rezista. Si de ce am face-o?

Albastrul a fost si va ramane, cu siguranta, pentru urmatoarele sezoane estivale una dintre piesele cheie. O rochie albastra ne subliniaza feminitatea, aduce o nota stilistica revigoranta si ne aminteste de fiecare data cand o purtam de bronzul sezonului estival pe care il accentueaza prin nuanta usor contrastanta, dar la fel de calda. Liniile simple, clasice, drepte sau pe corp, pot fi usor de purtat la serviciu, cu accesorii in nuante de maro, dar si la evenimente mondene cu o geanta oranj.

Nu putem trece cu vederea nici delicatele topuri din dantela. Intr-o nuanta de albastru, alaturi de o pereche de pantaloni albi si intr-o tinuta accesorizata cu nuante de bej, acestea vor pastra un look relaxat si in acelasi timp delicat.

rochie-albastra  rochie-albastra

rochie-albastra-sense  rochie-albastra-sense

bluza-albastra-dantela  bluza-albastra-dantela-sense

Culorile puternice ne scot deseori din impas, iar sacourile si bolerourile in nuante aprinse se numara printre cele la care putem apela cat mai des. Potrivite atat pentru serviciu ca pata de culoare intr-o tinuta all black, sau pentru iesiri glam cu piese in culori contrastante (galbenul poate arata foarte bine cu verde sau violet, iar rozul cu oranj). Un model scurt poate fi usor de purtat cu rochii in A sau cu fuste ample, in timp ce modelele mai lungi sunt de preferat in tinute cu piese pe corp sau cu fuste ori pantaloni scurti.

sacou-galben  sacou-roz-fuchsia

sacou-roz-fuchsia  sacou-galben-sense

Desi rochia florala este considerata o piesa specifica verii, culorile si materialele sunt mai curand cele care decid sezonul potrivit. Imprimeurile in culori calde sunt potrivite sezonului cald, purtate cu accesorii colorate, in timp ce modelele in nuante inchise, precum cea a Mirandei Kerr, se preteaza in special sezoanelor de tranzitie. Indiferent de sezon, insa, rochia florala este o piesa care nu trebuie sa lipseasca din garderoba.

rochie-flori  rochie-flori-sense

rochie-flori-sense  rochie-florala-kerr

La fel de versatila in ceea ce priveste perioada in care o putem purta, dar si in ceea ce priveste asortarea, fusta cu pliuri trebuie inclusa printre piesele cheie ale verii datorita croiului usor vaporos, cu tente romantice. Usor de purtat atat cu tricouri clasice cat si cu camasi florale vaporoase, acestea vor arata la fel de bine si in sezonul rece, purtate cu leggings si pantofi cu toc gros.

fusta-pliuri  fusta-pliuri

fusta-pliuri-sense  fusta-pliuri-sense

Nuantele pudrate de roz si cele de nude sunt, de asemenea, complementare modei estivale. Deosebit de feminine, ne asigura un look elegant, clasic, motiv pentru care putem purta piesele in aceste nuante cu accesorii precum siraguri de perle si intr-o tinuta din acelasi registru stilistic. Sacourile albe, clasicul jeans si pantofii stiletto in aceleasi nuante schiteaza alaturi de o piesa roz pal-nude un look feminin prin excelenta.

top-dantela-nude  top-dantela-nude-sense

pantaloni-nude  pantaloni-nude-sense

  bluza-nude-sense