Arhive etichete: tinute-classy

Cum obtinem un look modern si elegant, ideal pentru zilele calduroase

„Simplitatea este cheia elegantei”. Aceasta era viziunea lui Coco Chanel asupra modei, iar in ultimii doi ani, trendurile par a se fi inspirat din deviza unuia dintre cele mai sonore nume ale industriei de fashion. Piesele uni, basic, din materiale fine, au luat locul stilurilor normcore si a celor mult prea incarcate si devin esentiale in tendintele verii 2019 pentru crearea tinutelor classy, rafinate.

Camasa alba devine in sezonul cald un imperativ al elegantei, imbinand perfect moda si confortul. Ralph Lauren ne incurajeaza sa optam pentru camasi cu un croi relaxat, dintr-un material vaporos, pe care sa le purtam cu deja foarte popularii pantaloni largi cu talie inalta. Un outfit ideal atat pentru un look office, cat si pentru o iesire classy chic, acesta primeste o tusa glam prin cureaua aurie si pantofii cu toc inalt.

Usor de purtat in orice context, camasa alba va arata minunat si intr-un outfit all white, alaturi de o fusta midi si o pereche de balerini. Daca alegem un model amplu, care promite un plus de confort in zilele calduroase, putem asorta cu o pereche de pantaloni conici. Daca preferam totusi o fusta sau un pantalon amplu, stilistii recomanda sa purtam camasa, indiferent de croiul acesteia, cu terminatia sub betelie.

camasa-alba  camasa-alba

camasa-alba-sense  camasa-alba-sense

In sezoanele trecute, una dintre cele mai importante reguli de styling ne spunea ca orice femeie moderna trebuie sa detina macar o pereche de pantaloni negri tigareta. Moda anului 2019 pastreaza acest reper stilistic, dar adauga un detaliu important: stilul smart casual al pantalonului negru.

Designerii si stilistii ne recomanda ca in acest sezon sa optam pentru pantaloni negri conici, dar intr-un stil mai informal, pe care sa ii purtam cu sandale cu toc si barete fine, bej sau negre. Cu un top basic vom schita astfel o tinuta chic de zi, in timp ce o bluza alba vaporoasa, cu voal sau paiete, ne va ajuta sa cream un outfit elegant si modern de seara.

pantaloni-sport  pantaloni-sport

pantaloni-sport  pantaloni-sport-sense

In locul pieselor in culori statement, puternice si indraznete, moda sezonului cald ne permite sa optam pentru topuri si rochii cu aspect metalic, peliculizat. Givenchy ne ofera o idee minunata pentru un look glam de seara, prin topul argintiu cu franjuri, iar Blumarine ne incurajeaza sa alegem rochii peliculizate cu funde oversized.

Pentru un eveniment care cere insa un look modern si elegant, pliat pe o directie stilistica usor mai clasica, putem alege un top amplu cu decupaje pe brate, intr-o culoare inchisa, pe care il vom asorta cu un pantalon conic.

bluza-peliculizata  rochie-peliculizata

sacou-peliculizat  bluza-peliculizata-sense

Piesele care imbina cel putin doua trenduri ce subliniaza la fel de puternic un stil feminin si elegant sunt solutia salvatoare pentru orice fashionista. In acest sezon, rochia albastra sau turquoise, cu un croi lejer si volane, este acel must-have pe care ne putem baza pentru un outfit relaxat de zi, dar si pentru o tinuta de seara.

Roland Mouret si Marissa Web pluseaza cu trendurile actuale si ne propun modele midi sau maxi cu umeri goi si maneci ample sau vaporoase. Pentru un eveniment mai formal, putem alege un model pana la genunchi, albastru uni sau cu imprimeu si cu volane fine.

rochie-volane  rochie-volane

rochie-volane  rochie-volane-sense

All-white” este un concept stilistic ce pare a fi predestinat zilelor toride ale acestui sezon. Iar designerii se intrec la a ne face pe plac prin tinute cat mai lejere care sa respecte aceasta directie stilistica.

Putem alege astfel un costum alb cu pantalon evazat pentru un stil office, o pereche de pantaloni scurti drepti si o camasa cu funda la guler pentru un eveniment elegant, sau o rochie alba pana la genunchi. Alegand un model cu volane sau cu umerii goi ne vom asigura un look ideal de zi, in timp ce rochia cu un croi in A, usor asimetrica, ne ajuta sa accentuam un stil classy, potrivit oricarui context: la serviciu cu o pereche de pantofi cu toc jos si gros, sau la un eveniment chic cu pantofi stiletto si accesorii aurii.

all-white  all-white

all-white  rochie-alba-sense

 

 

 

Moda vintage-cum revin outfiturile purtate de celebritatile anilor ’50-’60

Anii ’50-’60 au marcat pentru lumea modei o perioada a carei influenta o resimtim si in prezent. Grace Kelly, Audrey Hepburn, Elizabeth Taylor, Brigitte Bardot si alte nume sonore din showbizz-ul acelor ani au inspirat in acei ani o noua imagine a femeii moderne, elegante, exemplificand prin stilul personal tendinte pe care le urmam si in 2019.

Camasile albe simple sau cu volane erau piesele care stateau la baza outfiturilor elegante, fie rafinate si feminine prin excelenta, fie minimaliste sau cu tuse androgine. Moda anului 2019 pastreaza imaginea unui stil bazat pe motto-ul less is more, propunand camasile albe pentru tinute casual, office sau classy.

Putem alege pentru sezonul primavara-vara modele albe sau ivorii pe care sa le purtam, asa cum exemplificau si celebritatile anilor ’50-’60, cu fuste sau pantaloni cu talie inalta. Camasile cu volane in zona umerilor vor avantaja mai ales femeile cu o silueta triunghi (umeri ingusti, solduri pronuntate), dar alaturi de o pereche de culottes pot fi purtate la fel de corect si de femeile cu un alt tip de silueta. Iar daca dorim sa aducem o nota moderna outfitului creat, este suficient sa accesorizam cu o geanta de tip cos sau colorata si o pereche de ochelari de soare.

stil-vintage-camasa-alba  stil-vintage

stil-vintage-pantaloni-talie-inalta  stil-vintage

camasa-alba  camasa-alba-volane

camasa-bej  camasa-alba

Fundele oversized si esarfele inguste in jurul gatului, accesorii pe care le asociem acum cu un stil chic frantuzesc, erau purtate de cele mai iubite fashion icons inca din anii ’50. Fundele albe contrastau minunat cu rochiile sau jachetele negre, in timp ce esarfele completau tinute create cu ajutorul camasilor si a fustelor midi.

Tendintele primavara-vara 2019 ne incurajeaza sa optam pentru camasi albe cu funde negre, dar si pe bluze cu imprimeu si panglica in zona gulerului. Pe langa un stil feminin si elegant, aceste „detalii” stilistice ne ajuta sa cream la fel de usor un look office, dar si o tinuta chic demna de evenimente mondene.

funda-oversized  funda-oversized

esarfa-camasa  esarfa-camasa

camasa-imprimeu-funda  camasa-alba-funda

Dungile s-au mentinut in topul trendurilor, fiind considerate un imprimeu de baza in garderoba fashionistelor. Audrey Hepburn si Brigitte Bardot ne atrag atentia insa asupra tuselor vintage-retro care au propulsat acest print mereu in voga.

Bluzele si rochiile cu dungi orizontale sunt ideale pentru femeile cu o silueta dreptunghi sau androgina, dungile verticale vor avantaja siluetele petite, iar combinatiile alb-bleumarin, rosu-bleumarin sau alb-rosu descriu cele mai chic stiluri navy. Topurile cu imprimeu in dungi pot fi asortate unei perechi de jeansi pentru un look de zi, casual, in timp ce rochiile purtate cu pantofi stiletto ne asigura tinute elegante, perfecte pentru orice stil.

bluza-dungi-audrey  rochie-dungi

bluza-dungi-clasica  pantaloni-dungi-colorate

bluza-dungi-paltrow  rochie-dungi-colorate

Orice iubitoare de moda trebuie sa aiba in garderoba o pereche de pantaloni cu talie inalta. Cu pense, la dunga sau simpli, cu un croi drept, conic sau evazat, acestia reinventeaza stilul vintage pe care il putem admira in filmele sau editoriale cu vedete ca Vivien Leigh, Grace Kelly sau Elizabeth Hepburn.

Un astfel de pantalon va sublinia talia si va avantaja femeile cu o silueta petite, daca vorbim despre un croi conic, croiurile ample fiind potrivite mai degraba siluetelor inalte. Designerii ne incurajeaza sa optam pentru pantalonii negri evazati dintr-un material fin, daca dorim sa obtinem un look elegant, business sau de seara, sau pentru modele bej si accesorii pastel pentru un outfit relaxat de zi.

pantaloni-talie-inalta  pantaloni-talie-inalta

pantaloni-evazati  pantaloni-talie-inalta

pantaloni-evazati  pantaloni-largi

Rochiile midi in A subliniaza feminitatea tinutelor create, indiferent de print sau de cromatica. Celebritatile adora aceste piese si mizeaza pe eleganta lor in schitarea unui stil classy, rafinat, fie ca este vorba despre modele negre, uni, sau depre imprimeuri florale, romantice si boeme.

Moda vintage ne aminteste ca eleganta consta, de cele mai multe ori, in alegerea unei rochii midi minimaliste si accentuarea discreta a taliei cu o centura ingusta. Urmand exemplul actritei Audrey Hepburn, putem alege modele cu pliuri ample, ideale pentru femeile care doresc sa aduca volum in zona soldurilor, in timp ce Grace Kelly a imortalizat notele rafinate aduse in prim plan de rochiile alb-negru sau cu print floral.

rochie-midi-neagra  rochie-midi-alb-negru

rochie-midi  rochie-midi-flori

rochie-midi-neagra  rochie-midi-flori

Noile tinute pentru evenimente mondene, adaptate fiecarui stil

Evenimentele mondene nu ar fi niciodata la fel de savuroase fara un cod vestimentar care sa ne ofere scuza necesara pentru noi tinute high class, cat mai glam si mai elegante. In functie de stilul care ne descrie cel mai bine, putem alege in sezonul de tranzitie intre costume rafinate, piese in culori puternice, outfituri indraznete, tinute clasice sau piese desprinse din cele mai chic editoriale de moda.

Stilul clasic se imbina perfect cu cel modern si cu tusele usor androgine prin costumele Armani. Urmand astfel exemplul modei italiene, putem opta pentru fuste lungi sau pantaloni satinati cu un croi usor vaporos, in culori deschise, si un blazer care sa ne sublinieze talia. Decolteul adanc al sacoului, umerii pronuntati si un detaliu reprezentativ (insertii de voal, revere sau aplicatii contrastante) sunt notele care aduc pe langa accentele moderne si un plus de eleganta.

Un astfel de outfit in stilul propus de Armani va avantaja femeile cu o silueta dreptunghi sau androgina, decolteul adanc in V plusand prin crearea imaginii unei siluete mai inalte.

armani  armani

armani  armani

Carolina Herrera, Valentino si Rachel Zoe ne amintesc ca o tinuta intr-o culoare indrazneata poate fi la fel de potrivita pentru un eveniment posh. Rozul, una dintre culorile preferate ale designerilor pentru acest sezon, poate descrie o rochie maxi pe corp, cu maneci lungi si guler inalt, un exemplu de eleganta si feminitate. Alegand un model cu maneci usor transparente si renuntand la accesorii vom obtine un look pe cat de discret pe atat de indraznet.

Rochia de tip capa in combinatia cromatica a anului 2018, roz-rosu, va avantaja femeile cu o silueta triunghi (umeri ingusti, solduri pronuntate), in timp ce un model din catifea cu un croi parte peste parte si decolteu in V este una dintre cele mai potrivite piese pentru o silueta dreptunghi sau androgina. Daca dorim, insa, o abordare diferita, care se va remarca prin stil si culoare, putem opta pentru un costum rosu cu blazer lung, un outfit pe care il vom asorta, dupa exemplul Carolinei Herrera, cu o piesa albastra dintr-un material fin.

carolina-herrera  valentino

carolina-herrera  rachel-zoe

Un stil glam, imaginea celor mai noi, mai indraznete sau mai originale abordari ale modei, va fi foarte bine pus in valoare de rochiile cu franjuri, asa cum ne prezinta Dries Van Noten si Givenchy. Putem alege o rochie cu maneci lungi si fara decolteu, un model care va permite franjurilor intr-o culoare contrastanta sa devina vedeta tinutei, sau o rochie cu un umar gol si talia accentata de o curea intr-o culoare diferita de cea a rochiei. Rochia cu franjuri in zona soldurilor va avantaja mai ales persoanele cu o silueta triunghi inversat (umeri mai pronuntati decat soldurile), in timp ce franjurii in partea de jos, talia subliniata si manecile ample reprezinta o combinatie ideala pentru femeile cu o silueta clepsidra.

Pentru un look glam prin definitie si in acord cu cele mai noi trenduri, Chanel ne incurajeaza sa optam pentru o pereche de pantaloni drepti sau ampli in culori metalizate si sa ii asortam unei camasi fie cu volane, fie cu maneci bufante sau transparente. Aceste combinatii vor descrie o aparitie relaxata, dar in acelasi timp feminina si pe masura unui eveniment monden.

dries-van-noten  givenchy

chanel  chanel

Rochiile negre sunt piesele care promit de fiecare data un look elegant si rafinat, indiferent de lungime sau de preferintele stilistice. Oscar de la Renta prezinta pentru acest sezon rochii maxi din catifea cu decolteu adanc in V si slit lung, un model care va avantaja mai ales femeile cu o silueta androgina sau care doresc sa creeze iluzia unei siluete mai inalte. Iar daca un astfel de model va arata minunat accesorizat cu un colier fin la baza gatului, Saint Lorent propune rochii cu decolteu amplu, accesorizate doar cu cercei masivi. O astfel de rochie va echilibra perfect nota senzuala oferita de decolteu cu tusele clasice oferite de croiul maxi cu maneci lungi .

Femeile inalte vor putea profita la maximum de rochiile lungi cu broderie, in stilul Chanel, cu un croi pe corp si accesorizate cu manusi subtiri colorate, in timp ce siluetele petite vor fi avantajate de rochii cu un croi mai scurt, in stilul Dolce&Gabbana, cu broderie in partea de sus si purtate cu pantofi stiletto.

oscar-de-la-renta  saint-laurent

dolce-gabbana  chanel

Rochiile cu o singura maneca sunt imaginea cea mai clara a tendintelor acestui an, o astfel de tinuta imbinand perfect notele moderne cu cele elegante. Putem alege o rochie neagra lunga in stilul Armani sau un model colorat, asa cum prezinta Carolina Herrera si Elie Saab, elementele comune ale creatiilor fiind materialele posh, dar si detaliile care le evidentiaza.

Rochiile bandeau cu o maneca transparenta, asa cum exemplifica Herrera prin rochia albastra, pot avantaja femeile cu o silueta triunghi, in timp ce rochia neagra ampla in partea de jos poate fie un aliat elegant si eficient pentru siluetele triunghi inversat. Pentru a masca linia taliei, putem opta pentru un model scurt intr-un croi amplu si o nuanta classy de violet, in timp ce siluetele subtiri vor fi foarte bine puse in valoare de o rochie lunga pe corp, model al carui decolteu cu aplicatii aurii va accentua o aparitie eleganta.

carolina-herrera  elie-saab

elie-saab  armani

Iubitoarele unui stil indraznet, dar la fel de elegant, vor putea alege in sezonul FW18-19 intre clasicul negru, nuante glam de argintiu sau rosu intens. Saint Laurent accentueaza nota feminina a unei rochii scurte negre prin volane, maneci lungi si o croiala cu umeri goi, model care fi completat perfect de o pereche de cercei masivi. Rochia sacou satinata poate fi o alegere inspirata pentru femeile care prefera un stil androgin in stilul Marlene Dietrich, in timp ce rochiile scurte argintii sau rosii semnate Zuhair Murad vor avantaja atat femeile cu o silueta triunghi inversat, daca alegem un model amplu de la talie in jos, cat si siluetele triunghi, daca optam pentru o rochie dreapta cu umeri pronuntati.

Ceea ce au in comun toate aceste modele este promisiunea ca linia picioarelor va fi in prim-plan si eleganta oferita de contrastul intre croiul scurt si manecile lungi sau decolteul subtil. Pentru a pastra directia eleganta a tinutei, putem accesoriza cu sandale cu toc stiletto si barete subtiri, in timp ce o pereche de botine in aceeasi culoare va duce outfitul intr-o zona stilistica dominata de glam si modern la superlativ.

saint-laurent  

zauhair-murad  zauhair-murad

 

 

 

 

 

Office with a twist – cele mai chic piese de birou ale sezonului!

Moda ne indruma in directii stilistice din ce in ce mai diferite si mai pline de personalitate. De la stilul minimalist la cel normcore, cele mai multe piese apartinand unui anume stil pot fi atent integrate intr-un altul cu totul diferit. Iar piesele de birou nu sunt o exceptie.

Pentru a le explora la maximum, este suficient sa alegem acele piese office with a twist care nu urmeaza reteta clasica a unei tinute de serviciu, ci aduc o tusa moderna, chic si cat mai originala.

Astfel ca daca o camasa cambrata sau oversized poate fi una dintre cele mai simple solutii pentru a compune un look office, bluzele silky, dintr-un material fin, sunt cu mult mai versatile. Putem opta pentru o bluza tip camasa, uni, dar si pentru un model cu imprimeu. Iar detaliile pluseaza prin personalitate. Un decolteu teardrop, elegant si discret, maneci bufante sau un guler sal care accentueaza nota feminina?

Indiferent de alegere, aceasta va puncta printr-o tusa classy, iar modurile in care o putem purta o recomanda fiecarui stil in parte. Cu o pereche de jeansi vom crea un look fresh, in timp ce asortata unui pantalon clasic creeaza tinuta ideala de birou. Datorita materialului fin este indicat sa accesorizam cu o pereche de pantofi cu toc si bijuterii cat mai subtiri.

bluza-silky-albastra  bluza-silky-roz

bluza-silky-imprimeu  bluza-silky-sense

Cum putem alege o fusta conica in acelasi timp office si moderna? Mizand fie pe material, fie pe croi. O fusta din piele poate fi o varianta optima daca alegem un model midi cu talie inalta si o asortam unei bluze in aceeasi culoare, dar intr-o nuanta diferita. Modelele de fusta overlapped, parte peste parte, sunt in prezent una dintre cele mai populare idei de schitare a unui look office, insa acest efect poate fi obtinut si printr-un model cu cordon pe o parte sau cu un fermoar care delimiteaza doua materiale sau doua culori diferite.

Cel mai usor mod de a asorta acest tip de fusta este sa optam pentru un top amplu cu terminatia ascunsa complet sau partial sub betelia acesteia sau pentru o bluza pe corp.

fusta-conica  fusta-conica

fusta-conica-victoria  fusta-conica-sense

Rochia camasa este acel item clasic-vintage care nu paraseste nici in acest sezon catwalk-urile sau garderoba iubitoarelor de moda. Gulerul si manecile scurte ii ofera un aer business necesar, in timp ce croiul amplu din partea de jos aduce o nota relaxata, dar nu mai putin feminina. Croiala usor peste genunchi este una dintre cele mai indicate pentru ca aceasta lungime nu scurteaza optic silueta, iar o centura subtire in talie subliniaza corect linia corpului.

Amal Clooney si actrita Eva Mendez sunt doua dintre vedetele care exemplifica cel mai trendy mod de a purta aceasta rochie. Pantofii cu varf ascutit si cu toc inalt, fie un toc chunky, fie unul stiletto, sunt accesoriul care o aduce si mai mult in directia office with a twist.

rochie-camasa-clooney  rochie-camasa-kate

rochie-camasa-mendez  rochie-camasa-sense

Pantalonul bej este cu singuranta una dintre piesele pe care le asociem cu imaginea unei tinute corecte de birou. Un croi modern si o asortare potrivita ii transforma, insa, in imaginea unei tinute ideale de birou. Putem alege un model palazzo cu talia subliniata, asa cum sugereaza fashion iconul Olivia Palermo, un model amplu in stilul French, sau o pereche de pantaloni crop care alungesc optic silueta.

Pentru un efect maxim, este necesar ca pantofii alesi, nude sau bej, sa pastreze glezna libera. Albul si albastrul deschis, dar si portocaliul sau rosul cald sunt culorile indicate pentru a completa o tinuta office, subliniind totodata nuanta pantalonului.

pantaloni-bej-palermo  pantaloni-maro-straight-cut

pantaloni-maro-crop  pantaloni-maro-office-sense