Arhive etichete: fusta-clos

5 moduri chic in care vom purta fustele in tendinte la inceputul lui 2019

Moda primelor luni ale anului 2019 se reinventeaza si isi propune sa readuca in prim-plan tinute cat mai feminine si piese elegante pe care le admiram deja in prezentarile pentru sezoanele viitoare. Pentru a ne pregati pentru aceasta noua abordare si pentru trecerea de la stilurile normore, cat mai relaxate, la cele care vor sublinia notele clasice, feminine, putem face un prim pas prin alegerea fustelor pe care designerii ni le propun pentru sezonul rece si pentru cel de tranzitie.

Fustele cu model in carouri s-au impus la finalul lui 2018 ca una dintre tendintele de baza, iar trendul acestor modele potrivite atat look-urilor office, cat si celor casual sau elegante, se pastreaza si in 2019. Pentru un outfit casual, putem alege fuste lungi, usor evazate, din material gros, perfecte pentru zilele reci si le putem asorta cu jachete scurte sau cu haine din blana.

Pentru o nota mai clasica putem opta pentru fuste midi creion, usor de asortat unor topuri cu un croi drept, relaxat, dar si pentru fuste clos, pe care le putem purta cu bluze pe corp. In functie de cromatica, cele doua combinatii promit tinute office, de birou, sau casual, de oras, la fel de moderne si elegante.

fusta-maxi-carouri  fusta-lunga-carouri

fusta-midi-carouri  fusta-midi-carouri-sense

Fustele din denim au ramas o piesa de baza in garderoba, indiferent daca mizam pe un model drept sau in A.

Pentru 2019, designerii si stilistii ne incurajeaza sa le purtam in combinatii cat mai feminine, cu bluze cu imprimeu floral sau bluze din tricot cu guler inalt. Perfecte si pentru o tinuta classy, fustele midi cu un croi amplu pot fi purtate cu topuri cu aspect metalizat si pantofi cu toc pentru un look elegant cu accente vintage.

fusta-midi-denim  fusta-midi-denim

fusta-midi-denim-clos  fusta-midi-denim-sense

Daca alegem o fusta midi colorata, una dintre cele mai chic moduri de a o purta in aceasta iarna este alaturi de un dres in aceeasi culoare sau intr-o culoare pe care o regasim in tinuta. Optand pentru o accesorizare cu o pereche de pantofi in aceeasi nuanta cu dresul, vom obtine imaginea unei siluete mai inalte, in timp ce o centura colorata in talie va accentua armonios linia siluetei.

Pentru sezonul de iarna 2019, putem alege culori puternice, modele drepte sau cu pliuri si putem asorta atat cu pulovere sau sacouri uni, cat si cu bluze cu imprimeu multicolor.

fusta-midi-albastra  fusta-midi-roz

fusta-midi-model  fusta-midi-maro

Moda retro-vintage este accentuata in acest sezon prin fuste cu nasturi decorativi, fie cu un croi in linii drepte, fie parte peste parte.

Acestea pot fi purtate in orice context, modelele cu nasturi in partea centrala avantajand femeile care doresc sa distraga atentia de la linia soldurilor, in timp ce modelele cu nasturi laterali avantajeaza mai ales femeile cu o silueta triunghi inversat (umeri pronuntati, solduri inguste).

fusta-mini-nasturi  fusta-midi-nasturi

fusta-nasturi-sense  fusta-nasturi-sense

Una dintre cele mai populare tendinte, surprinsa atat in prezentarile de moda cat si in moda urbana, descrie o combinatie feminina, eleganta, uneori cu accente vintage: fusta midi si cizmele lungi.

Fustele de o lungime midi, sub genunchi, sunt potrivite mai ales femeilor cu o silueta inalta, insa pot avantaja la fel de bine si siluetele petite daca sunt purtate cu tocuri si daca modelul este unul cu talie inalta, la vedere. Acestea pot fi purtate intr-o tinuta de birou cu jachete scurte sau cu pulovere cu guler inalt, dar si intr-un outfit casual alaturi de topuri cu volane, pentru un look cat mai modern.

fusta-midi-albastra  fusta-midi-pliuri

fusta-midi-galbena   fusta-midi-roz

fusta-midi-mov-sense  fusta-midi-pliuri-rosie-sense

 

 

Office, casual sau elegant? Acestea sunt fustele care bifeaza toate stilurile chic!

Dintre piesele care ne compun garderoba, cele care ne flateaza silueta si stilul se afla de fiecare data in topul celor mai iubite. Un alt criteriu la fel de important, insa, este si varietatea tinutelor pe care le pot compune. Urmand regulile nescrise ale modei, articolul vestimentar ideal este acela care poate ajuta la schitarea a cel putin trei outfituri. Iar daca acestea bifeaza totodata stiluri diferite, stim cu siguranta ca alegerea este cea corecta.

Pentru sezonul primavara vara 2018, fustele isi asigura statutul de must have in garderoba, iar cateva dintre cele mai chic modele promit look-uri care ne avantajeaza atat la serviciu, cat si la evenimente classy sau casual.

Fusta midi ampla, un model care pastreaza accentele vintage in cele mai moderne tinute, aduce o nota feminina in orice context alegem sa o purtam. Pentru un stil elegant, o camasa uni dintr-un material fin, pantofii cu toc si bijuteriile fine completeaza tinuta dorita, in timp ce bluzele casual, balerinii si accesorii precum palariile si esarfele ajuta la compunerea unor outfituri de zi, casual si relaxate.

Pentru o zi la birou, o bluza uni pe corp si pantofii cu toc si varf ascutit sunt piesele care completeaza tinuta business, plusand prin avantajele unui astfel de model: talia inalta a fustei creeaza iluzia unei siluete mai inalte, in timp ce croiul in A avantajeaza siluetele triunghi inversat (umeri lati, solduri inguste).

fusta-ampla-midi  fusta-ampla-midi

fusta-ampla-midi-office  fusta-ampla-midi

Daca prima impresie imprimata de fustele de velur este una care vizeaza evenimentele high class, moda si tendintele din 2018 ne propune noi directii stilistice. Alegand un model cu talie inalta si un top colorat, intr-un croi relaxat, obtinem o tinuta casual de oras in care gentile mici si pantofii casual sport sunt detaliile care dau personalitate look-ului afisat.

Acelasi model de fusta alaturi de o bluza semi transparenta, o geanta mini si clasicii stiletto aduce in prim plan un look sofisticat, un accent imprimat si in stilul business. Pentru a compune un stil office, fusta neagra din velur si o bluza sau o camasa intr-o culoare mai deschisa echilibreaza perfect accentele elegante cu cele business, accesoriile alese fiind cele care accentueaza stilul ales: o pereche de stiletto, mult iubitii balerini cu varf ascutit, sau mocasinii care si-au asigurat deja pozitia de varf printre cele mai populare accesorii ale lui 2018?

fusta-midi-velur  fusta-midi-velur

fusta-midi-velur  fusta-midi-velur-sense

O tinuta colorata promite o zi pe masura, iar violetul este in acest an culoarea care nu trebuie sa ne lipseasca din garderoba. O fusta violet cu talie inalta si un croi conic poate creea multiple tinute, iar outfiturile classy, cu topuri florale, satinate si coliere statement se afla printre cele mai usor de obtinut si de afisat intr-un context glam.

Pentru un contrast de efect, fusta violet dintr-un material mai gros si topul basic cu mesaj sunt doua piese care accentueaza un stil urban de inspiratie frantuzeasca, stil pe care il putem completa cu jachete casual si bijuterii subtile, dar care va transmite acelasi mesaj casual chic si fara ajutorul accesoriilor.

Cu o lungime pana la genunchi si cu o curea in talie, fusta violet poate fi una dintre cele mai inspirate optiuni pentru un look business, alaturi de o bluza neagra pe corp sau o camasa ampla dintr-un material fin. Pentru a accentua si mai mult linia feminina a acestui model, dar si linia siluetei, pantofii cu toc subtire devin un accesoriu la care putem apela cu incredere, iar alegerea unui model cu varf ascutit si detalii transparente va clasa instant tinuta in topul celor mai moderne, mai chic si mai pline de personalitate.

fusta-midi-violet  fusta-midi-violet

fusta-violet-office  fusta-violet-sense