Pana la -65% discount la colectia Sense: cum sa profiti de reducerile de ianuarie si sa iti actualizezi garderoba cu piese chic si versatile

 

Un an nou aduce cu sine perspective noi, o garderoba noua si desigur promisiuni noi. Indiferent ca anul acesta ti-ai propus sa te preocupi mai mult de tine, sa faci achizitii planuite cu mai multa grija si sa iti dai seama cu adevarat care sunt piesele reprezentative pentru stilul personal, reducerile de ianuarie reprezinta un prilej excelent pentru actualizarea garderobei si pentru exersarea discernamantului la shopping. In magazinele Sense si pe www.fashionsense.ro te asteapta reduceri de pana la -65% la colectia de sezon, asadar profita de aceasta perioada pentru a-ti completa dressing-ul cu piese versatile, pe care te poti baza si pe care le vei purta mult timp de acum incolo.

 

Cum sa valorifici la maxim reducerile Sense de ianuarie? In primul rand, ordoneaza-ti, triaza-ti si priveste-ti garderoba fara niciun fel de indulgenta. Daca vrei ca in 2022 sa iti gasesti indentitatea stilistica, trebuie sa incepi prin a fi sincera cu ceea ce iti doresti sa (mai) porti si cu ceea ce nu te mai reprezinta, de la croiuri si lungimi, pana la paleta cromatica. Incepe prin a stabili care sunt hainele care iti vin bine, si cele de la care e timpul sa iti iei ramas bun, fie pentru ca sunt uzate, scamosate sau deformate, fie pentru ca nu mai corespund din punct de vedere al marimii (nu este atat vorba despre a slabi sau a acumula kilograme, ci despre modificarile corporale care au loc inevitabil odata cu trecerea anilor). Odata ce ai facut putina ordine in garderoba si ai o viziune de ansamblu asupra acesteia, tot ce iti ramane de facut este sa iti stabilesti cateva criterii clare de shopping. Noi iti oferim o serie de sugestii menite sa te insoteasca atat pe moment, cat si pe termen lung:

Investeste in imaginea ta profesionala

Chiar daca (inca) lucrezi de acasa, si ti-ai mai pierdut din exercitiul alcatuirii zilnice a tinutelor de birou, poti profita de lipsa presiunii vestimentare pentru a-ti reinventa imaginea profesionala. Mai precis, pentru a aborda lucrurile cu mai multa placere, in tihna, si nu pe repede-inainte, asa cum poate obisnuiai sa procedezi in diminetile in care aveai cateva zeci de lucruri de bifat inainte de a pleca la birou. Asadar, a gasi un croi de rochie de zi care ti se potriveste si in care te simti bine, a identifica cateva variante de stilizare si de accesorizare, si a realiza chiar mai multe tinute avand drept reper 2-3 piese de baza, reprezinta un bun punct de plecare pentru a te cunoaste mai bine si implicit pentru a te comunica mai bine din punct de vedere profesional.

Recomandarea Sense: rochia din stofa Camilla cu pattern in carouri, un model lejer, pe care il vei putea purta pana spre finalul primaverii, si pe care il vei redescoperi cu aceeasi incantare la inceput de toamna, camasa din bumbac Donna, pe care o vei gasi perfecta atat pentru intalniri de serviciu, cat si in timpul liber, la un spectacol sau la o iesire in oras, pantalonul din bumbac Chloe, cu fermoare ascunse si betelie sectionata.

Alege piese “de cursa lunga” 

Ca de exemplu, unul sau mai multe pulovere din casmir. Daca la pret intreg acestea depaseau bugetul tau, acum este musai sa adaugi in garderoba cateva piese moi, usoare si calduroase, al caror stil nu se demodeaza si care intretinute corect, pot fi purtate ani la rand. In plus, casmirul este unul dintre simbolurile rafinamentului, iar puloverele realizate din acest tip de lana, datorita liniei lor clasic-moderne, pot fi purtate cu extrem de multe piese: de la cele basic – o fusta creion sau o pereche de pantaloni office, o pereche de jeansi sau o fusta evazata din piele, pana la cele elegante din matase naturala (un pulover din casmir merge de minune suprapus unei rochii fluide din matase, cu bretele subtiri), catifea (o asociere excelenta este cu o fusta plisata sau in A, insa la fel de bine se potriveste si pe sub un cardigan sau un sacou din catifea usor oversize) sau tafta.

Recomandarea Sense: alege pulovere din casmir in nuante neutre, carora le vei gasi fara efort locul in garderoba – ivoire, gri, cafeniu, negru.

Introdu in garderoba o culoare tentanta

Poate fi o nuanta discreta, pastelata – roz, vernil, bleu, sau o culoare energizanta, vie, menita sa te scoata putin din hibernarea stilistica de ianuarie si sa te provoace din punct de vedere creativ. Culoarea anului 2022 este Very Peri, o nuanta speciala de violet, asadar poti incerca variatiuni ale acesteia, sau poti miza pe declinari ale culorilor primare – galben mustar, albastru petrol, rosu cardinal sau burgundy.

Recomandarea Sense: rochia ponte Sylvie mustar, cu un croi lejer in A, rochia lila Ariadna din ponte cu tighele decorative si clini laterali, paltonul din stofa Margo petrol sau rosu.

Rasfata-te cu o piesa speciala

Poate fi o bluza de matase sau una dintre piesele din catifea pe care le-ai admirat spre finalul anului trecut si care ai considerat de cuviinta ca nu reprezinta o prioritate in garderoba ta. Anul aceasta ai putea decide sa te imbraci elegant mai des, iar tinutele “de ocazie” sa le valorifici in mai multe contexte, nu doar atunci cand este sarbatoare. Rochiile si fustele din catifea Sense sunt gandite pentru a te face sa te simti chic, insa in acelasi timp confortabil, si mai presus de toate, mizeaza pe un croi flatant pentru orice tip de silueta.

Recomandarea Sense: rochia din catifea uni Fiona, fusta plisata din catifea Velvet, rochia din catifea Mathilde sau rochia din catifea Claude.

Piesele cu discount de pana la -65% sunt disponibile atat in magazinele Sense din reteaua nationala, cat si online pe www.fashionsense.ro

No Comments Yet

Comments are closed