
La 52 de ani, Elle Macpherson continua sa reprezinte imaginea femeii moderne prin echilibrul de invidiat intre actiunile filantropice, cariera si un stil care nu ne permite sa uitam de ce a bifat nenumarate aparitii pe copertele revistelor de moda.
Desi o inaltime de 1.82 si o silueta demna de un model i-ar permite sa jongleze cu cele mai inedite stiluri si piese vestimentare, actrita de origine australiana ramane adepta unui stil elegant prin simplitate. Iar costumele uni sunt o dovada a acestei preferinte. Negru uni sau alb fildes, costumele alese ii evidentiaza pe rand atuurile: un sacou cambrat pentru a evidentia talia sau o pereche de pantaloni drepti, crop, cu talie inalta, pentru a sublinia linia piciorului.
La fel de elegante si intr-o paleta cromatica la fel de subtila se afla si rochiile alese. De fiecare midi, uni, accesorizate discret, cu o curea de talie sau doar cu o pereche de stiletto rosii daca decolteul la baza gatului nu permite o accesorizare statement. De altfel, o rochie intr-o culoare clasica si cu un croi pe corp nu necesita accesorii opulente, ci doar un detaliu care ii subliniaza unicitatea. Acesta poate fi o pereche de pantofi intr-o culoare puternica pentru a evidentia o piesa negru uni, sau o curea de talie pentru a aduce o nota senzuala unei tinute clasice.
Printre accesoriile pe care Elle le include constant in tinutele sale se afla, pe o pozitie fruntasa, esarfele. Ideale pentru sezoanele de tranzitie, acestea pot fi pata de culoare dintr-o tinuta in culori inchise, sau dintr-un outfit monocrom, sau doar un detaliu plin de personalitate. O esarfa subtire, satinata, completeaza o tinuta eleganta, in timp ce o esarfa lata, dintr-un material gros, este perfecta pentru o tinuta casual, alaturi de jachete oversized sau jeansi boyfriend.
Oricat de basic, o tinuta poate avansa la capitolul stylish printr-o pata de culoare. In acest sezon, tonurile de burgund se afla printre recomandarile designerilor, astfel ca o piesa in aceasta culoare poate fi modalitatea prin care tendintele comploteaza pentru a ne aduce un plus de stil. Alaturi de o palarie in ton si o jacheta din blana, alegerea nu poate fi decat aprobata in totalitate. Rozul pastel purtat cu jeansi intr-o culoare deschisa sau oranj alaturi de denim intr-o nuanta inchisa de bleumarin sunt, de asemenea, variante cromatice prin care nu se poate da gres. Cu atat mai putin in anotimpul culorilor calde!