Black Friday cu reduceri de pana la 65% in magazinele Sense

Black Friday, cea mai asteptata perioada de shopping din an, debuteaza in magazinele Sense din Bucuresti si din tara, si online pe www.fashionsense.ro, cu reduceri cuprinse intre 20% si 65% la o selectie generoasa de piese din colectia toamna-iarna 2019. Intre 14 si 19 noiembrie 2019, clientii Sense beneficiaza de oferte speciale si discount-uri de neratat la articole vestimentare al caror design este semnat de catre Andreea Tincu, realizate exclusiv din materiale premium si produse cu drag si pasiune in Romania.

La Sense reducerile de Black Friday nu dureaza doar o zi, ci o saptamana intreaga, astfel incat lista de cumparaturi poate fi pusa la punct in tihna si fara presiunea timpului. Cu un singur amendament, insa: stocurile sunt limitate si exista posibilitatea ca in functie de numarul cererilor, anumite piese sa se epuizeze rapid. Ce merita insa sa cumperi de Black Friday la Sense, chiar daca teoretic nu ai nevoie de ceva anume in garderoba? Iti recomandam cateva articole vestimentare in care poti investi cu ochii inchisi, dat fiind ca le vei purta cu succes sezoane la rand si integra in nenumarate styling-uri office, casual sau pentru ocazii speciale:

  • Puloverele extraordinar de confortabile si de o calitate superioara, realizate din fir cu lana si alpaca, disponibile intr-o gama variata de culori.

  • Bluzele si camasile office din bumbac sau vascoza premium, in nuante neutre sau pastel, care pot fi purtate atat cu fuste clasice, cat si cu pantaloni slim/drepti sau cu fuste plisate.

  • Fustele creion din bumbac plin, in culori versatile atat pentru birou, cat si pentru tinute smart-casual.

  • Rochiile elegante din catifea premium, excelente pentru petrecerile de final de an si pentru ocaziile festive.

No Comments Yet

Comments are closed